Ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, a spus, luni, că debitul apei în zona Rădăuţi - Prut este încă în creştere, iar timpul de intervenţie pe care l-au avut la dispoziţie autorităţile a fost foarte scurt, motiv pentru care situaţia se menţine critică.
Localnicii din satul Rădăuţi - Prut i-au cerut, luni, ministrului David explicaţii pentru întârzierea cu care autorităţile au intervenit în zonă, permiţând ca mai multe case şi gospodării să fie afectate de viitură.
"Un lucru este clar: nu au fost victime, deşi am intervenit cu întârziere", a explicat Cristian David, prezent la Rădăuţi - Prut.
Ministrul a mai spus că Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a fost informat tardiv de producerea unei viituri în regiune, iar autorităţile nu au avut suficient timp la dispoziţie să evacueze populaţia.
Adjunctul Inspectorului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, locotenent colonel Mihai Ghilian, a spus că, potrivit celui mai recent bilanţ, 550 de persoane au fost evacuate din Rădăuţi - Prut, iar în sat au mai rămas câteva zeci de persoane ale căror case se află în zone mai înalte şi nu sunt în pericol să fie inundate.
În Rădăuţi-Prut, inundaţiile au afectat 278 de case, au distrus alte 29, iar alte 85 de gospodării sunt în pericol de inundare şi urmează să fie evacute.
De asemenea, 520 de hectare de teren arabil şi 415 hectare de păşuni şi fâneţe au fost inundate, iar 145 de fântâni au fost colmatate.
Conform adjunctului Inspectorului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, în zona localităţii Rădăuţi-Prut, nivelul Prutului a depăşit cota de pericol cu 499 de centimetri, numai în ultima oră înregistrând o creştere de şapte centimetri.
Hidrologii au decis, luni, să menţină codul roşu până marţi după-amiază pe anumite secţiuni ale râurilor Siret şi Prut. Astfel, codul roşu rămâne în vigoare pe Siret, pe cursul mijlociu al acestuia, de la Lespezi la Drăgeşti. Această porţiune a Siretului se întinde pe teritoriul judeţelor Iaşi, Neamţ şi Bacău.
Pe râul Prut, sectorul ce rămâne sub incidenţa codului roşu până marţi după-amiază este cel din amonote de acumularea de la Stânca Costeşti, pe teritoriul judeţului Botoşani.
Hidrologii au decis să retragă codul roşu, înlocuindu-l cu cel portocaliu, pe cursul superior al râului Siret, între Zvoriştea şi Lespezi, sector aferent judeţelor Suceava, Botoşani şi Iaşi.
Sub incidenţa codului galben rămân Siretul, în aval de Galbeni, şi Prutul, în aval de barajul de la Stânca Costeşti, zone aferente judeţelor Bacău, Vrancea, Botoşani, Iaşi şi Vaslui.