Fostul premier Adrian Năstase şi-a depus, joi la prânz, dosarul de candidatură pentru Camera Deputaţilor la sediul Organizaţiei PSD Prahova, el vizând un colegiu uninominal din zona Mizil, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele filialei, deputatul Marian Săniuţă.
"Astăzi (joi - n.r.), în jurul prânzului, a venit cineva şi a depus dosarul domnului Adrian Năstase. El a optat pentru Camera Deputaţilor în cadrul unui colegiu din zona Mizil", a precizat Săniuţă.
El a mai arătat că Organizaţia PSD Prahova se află în termenul de depunere a dosarelor pentru candidaturi la Senat şi Camera Deputaţilor, de circa o săptămână.
Preşedintele PSD Prahova a precizat că până în momentul de faţă au fost depuse 20 de dosare, acestea vizând cele 17 colegii din Prahova (5 colegii pentru Senat şi 12 colegii pentru Camera Deputaţilor).
Potrivit lui Săniuţă, o comisie din cadrul organizaţiei va analiza fiecare dosar, urmând ca în luna august să propună Consiliului Judeţean al organizaţiei nominalizările colegilor social-democraţi care vor fi validaţi pentru a candida în fiecare colegiu.
(24 iul 2008, 16:50:07