Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC) a lansat, joi, Programul naţional de achiziţie de cărţi şi abonamente la reviste pentru bibliotecile publice, al cărui buget va fi de un milion de lei, informează MCC.
Programul derulat de MCC anual are ca scop dezvoltarea şi actualizarea colecţiilor din bibliotecile publice aflate sub autoritatea consiliilor locale şi judeţene.
Procedura de derulare a programului de achiziţii este cumpărarea directă (pe fiecare titlu de carte/revistă). Termenul limită de depunere a ofertelor la MCC este 12 august.
Domeniile prioritare de selecţie pentru cărţi sunt: lucrările de referinţă (dicţionare, enciclopedii, lexicoane, atlase, ghiduri, sinteze, bibliografii generale), titlurile reprezentative din literatura clasică şi contemporană, română, universală precum şi cele în limbile minorităţilor naţionale, ediţiile critice, ediţiile definitive şi lucrările reprezentative din ştiinţele socio-umane.
Cărţile cumpărate de MCC pentru bibliotecile publice vor fi selectate în funcţie de valoarea autorului şi a lucrării prezentate pentru achiziţie, dar şi în funcţie de oportunitatea achiziţionării respectivei lucrări.
În ceea ce priveşte publicaţiile, MCC informează că vor fi achiziţionate în special reviste culturale şi, prin excepţie, reviste din domeniul tehnico-ştiinţific. Criteriile de selecţie pentru reviste: valoarea culturală şi densitatea informaţională a revistei, autoritatea profesională a colectivului redacţional, autoritatea profesională a colaboratorilor externi, gradul de acoperire lingvistică şi geografică, profilul şi nivelul de adresabilitate, importanţa istorică şi semnificaţia culturală, asigurarea continuităţii colecţiilor în cadrul bibliotecilor publice.
Selecţia cărţilor şi a revistelor achiziţionate va fi făcută de o Comisie naţională formată din 8 membri şi un preşedinte, distribuiţi astfel: preşedinte - directorul general al Bibliotecii Naţionale a României, 2 membri propuşi de Ministerul Culturii, 2 membri propuşi de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, 1 membru propus de Asociaţia Bibliotecarilor şi Documentariştilor din România, un membru propus de Comisia Naţională a Bibliotecilor, un membru propus de Asociaţia Bibliotecarilor Maghiari din România şi un membru propus de Asociaţia Bibliotecarilor din România.
Propunerile Comisiei vor fi înaintate ministrului Culturii şi Cultelor, în vederea analizării şi aprobării prin ordin în termen de cinci zile de la data adoptării.
Achiziţia de cărţi şi abonamente la reviste din categoria culturii scrise se realizează în conformitate cu Legea nr. 186/2003 privind susţinerea şi promovarea culturii scrise.