Preşedintele PDL, Emil Boc, a acuzat, duminică, PNL-ul şi PSD-ul, că „au făcut un blat ordinar”, şi urmăresc blocarea uninominalului, propunerile de trasare a colegiilor în comisia parlamentară şi hotărârea de Guvern putând fi atacate de alte partide în contenciosul adminsitrativ.
„PNL-ul şi PSD-ul urmăresc blocarea aplicării legii votului uninominal. Un prim exemplu este faptul că, deşi termenul de delimitare a colegiilor era 19 iulie, comisia dominată de cele două partide nu a reuşit să facă acest lucru”, a declarat liderul PDL, Emil Boc, într-o conferinţă de presă.
El a mai spus că în propunerea comisiei parlamentare, de trasare a colegiilor, s-au încălcat prevederile constituţionale în mod vădit, pentru a da temei acelor partide care vor dori să atace în contenciosul administrativ hotărârea de guvern privind colegiile uninominale, şi să aibă câştig de cauză.
„Chiar nerespectarea termenului de 19 iulie constituie în sine un temei pentru atacarea în contenciosul adminsitrativ a Hotărârii de guvern, pentru că legea spune foarte clar că Guvernul, pe baza propunerii comisiei de cod electoral, poate emite hotărârea cu privire la colegiile uninominale”, a mai spus Emil Boc.
Preşedintele PDL a arătat că în acest moment „asistăm la un la un blat ordinar al PSD, PNL, împreună cu alte partide parlamentare, cu excepţia PDL, pentru a bloca votul unoniminal”.
Emil Boc a anunţat că PDL nu va ataca în contenciosul administrativ hotărârea de guvern privind delimitarea colegiilor uninominale.
„Apreciem că această formă a votului uninominal, chiar dacă nu este perfectă şi este produsul unui blat PSD-PNL, trebuie aplicată la alegerile următoare, reprezentând o formă de responsabilizare a parlamentarilor faţă dee cetăţeni”, a mai spus Boc.
(21 iul 2008, 12:48:17