Guvernul a decis, miercuri, prin a doua rectificare bugetară din acest an, să aloce o sumă de 100 milioane lei pentru a susţine reducerea accizelor la motorina utilizată în agricultură, a anunţat ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.
"Un capitol se referă la alocarea unei sume de 100 milioane lei pentru susţinerea reducerii accizelor la motorină pentru agricultură", a spus Vosganian, referitor la conţinutul ordonanţei privind rectificarea bugetară.
Agricultorii au solicitat reducerea accizei pentru motorina folosită la lucrările agricole în primăvara acestui an, la fel ca şi anul trecut, acuzând costurile foarte ridicate.
O altă propunere a fost creşterea subvenţiei acordate pentru motorina folosită în agricultură, însă oficialii din ministerul Agriculturii au arătat că nivelul de un leu pe litru a fost deja notificat la Bruxelles şi nu mai poate fi modificat.
Acciza la motorină a fost majorată la 1 ianuarie cu 5,6%, la 325 euro/tonă, respectiv la 274,6 euro pe 1.000 de litri.
România a solicitat avizul Comisiei Europene pentru reducerea accizei la motorina folosită în agricultură, iar Vosganian a anunţat, la începutul lunii iulie, că a primit un răspuns favorabil din partea CE pentru scăderea acestei taxe.
Guvernul a decis, în luna martie, să aloce 60 de milioane de lei pentru subvenţionarea motorinei utilizate în agricultură, cu un leu pe litru, fonduri asigurate din bugetul Ministerului Agriculturii.