Ministerul Educaţiei recunoaşte că dintr-o "eroare umană" pe listele cu cei 433 de olimpici au fost trecute patru nume greşite, însă precizează că înscrierea la facultate se face cu diploma de olimpic.
Mihaela Suciu, consilier personal al ministrului Educaţiei, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX că specialiştii Ministerului Educaţiei Cercetării şi Tineretului (MECT) lucrează la remedierea greşelii.
"Este o eroare umană. În cele 44 de pagini cu numele celor 433 de olimpici s-a strecurat o greşeală Adică au fost trecuţi patru participanţi în locul a patru câştigători ai Olimpiadei de fizică. Dar ei nu puteau profita de eroarea specialiştilor MECT întrucât nu aveau diplomă care să ateste că au fost câştigătorii unei olimpiade de fizică", a precizat Suciu.
Potrivit legislaţiei în vigoare, olimpicii sunt înscrişi fără examen la admiterea în învăţământul superior. Pentru înscrierea la facultate, candidaţii trebuie să prezinte diploma care atestă că este câştigătorul unei olimpiade, a adăugat Suciu.