Redactorul-şef al Jurnalului Naţional, Victor Ciutacu, a declarat pentru MEDIAFAX că "nu-i nimic de contestat în pagina de azi (luni, n.r.)" a ziarului, la care face referire comunicatul Preşedinţiei, şi că, în locul lui Traian Băsescu, el ar fi "tăcut".
"Efuziunea de furie se referă la un articol nenominalizat, scris de o persoană care nu poartă nici un nume. Doar inteligenţa-mi proverbială m-a făcut să deduc că (tot) la mine se referă. Nu este subliniat absolut nici un pasaj neadevărat din text; deci, o spune logica, nu-i nimic de contestat în pagina de azi. În locul lui, eu aş fi tăcut", spune Victor Ciutacu.
El precizează că în comunicatul Preşedinţiei nu sunt nominalizate "fraudele" şefilor săi ierarhici pe care el ar încerca să le acopere.
"Pe cale de consecinţă, până nu le văd, ele ori nu există, ori sunt acoperite complice de autorităţi", scrie jurnalistul.
"Am luat act, în trecut, de faptul că sunt un om odios, care - alături de sinistrul fără nici o calitate penală Muşetescu - i-a vândut IPRS Băneasa lui Omar Hayssam (sigur, ca să aibă de unde să încaseze Felix Tătaru). Azi am aflat că tot eu am privatizat şi Alro (ca să se bucure de contracte de avocatură Valeriu Stoica), şi Petrom (deşi lucram la altă instituţie decât aia cu contractul). Dat fiind că-l enervează foarte tare aceste subiecte, înţeleg că ori îşi renegă propriile semnături de pe înţelegerile cu Banca Mondială şi din actele normative, ori că-i amnezic", mai spune Ciutacu.
El nu menţionează în declaraţia sa numele preşedintelui Traian Băsescu sau pe cel al Administraţiei Prezidenţiale.
Administraţia prezidenţială precizează, într-un comunicat de presă dat publicităţii luni, că a constatat cu regret că "ziarul Jurnalul Naţional continuă politica de fabricare de articole mincinoase despre preşedintele României, Traian Băsescu".