Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, vineri, la CN al PSD, că scorul de 28%, obţinut de partid la locale, nu echivalează cu câştigarea acestora, el precizând că trebuie privite cu moderaţie aprecierile despre câştigarea parlamentarelor, în virtutea rezultatului obţinut la locale.
"Vorbim despre alegerile parlamentare. Cu 28 % trebuie să fim mai moderaţi în aprecieri. Nu am câştigat alegerile locale. Cu 28% nu putem asigura guvernarea la parlamentare, ori, ca să obţii la parlamentare o performanţă superioară alegerilor locale, nu e o chestiune simplă. Să nu ne îmbătăm, să intrăm în euforie, nici să nu dezarmăm", a spus Iliescu.
El a făcut apel la realism şi la renunţarea la "infatuare" şi "fripturism".
"Să judecăm cu realism, cu echilibru, fără infatuare, fără fripturism. Unii se gândesc la fotolii, la faptul că vor deveni miniştri. Cum vor ei cu asemenea preocupări să facă din acest partid o forţă penetrantă, convingătoare? Deci, mai multă modestie, mai multă decenţă, responsabilitate, realism şi echilibru", a arătat Iliescu, care le-a urat succes membrilor CN al PSD la viitoarele alegeri.