Premierul Tăriceanu a declarat că nu a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre măsurile generate de scumpirea alimentelor şi nici nu a primit vreun document din partea acestuia, în urma discuţiei de la Cotroceni cu partidele politice, amintind însă că subiectul a fost analizat la Consiliul UE.
"Din câte ştiu, nu au venit niciun fel de documente în acest sens până în momentul de faţă. Eu nu am înregistrat aşa ceva", a răspuns, miercuri, Tăriceanu unei întrebări a presei pe această temă.
El a amintit însă că subiectul scumpirii alimentelor la nivel internaţional a fost discutat în luna iunie la reuniunea Consiliului Euiropean, la care a participat împreună cu şeful statului.
Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, săptămâna trecută, cu reprezentanţi ai partidelor politice pentru a discuta despre creşterea preţurilor la alimente şi energie, participanţii declarând, la finalul discuţiilor, că şeful statului a anunţat că va avea şi o întrevedere pe această temă cu reprezentanţii Guvernului.