Sindicaliştii au încheiat prima zi de proteste în faţa sediilor ministerelor Muncii şi Finanţelor, anunţând că vor continua acţiunile şi în zilele următoare, iar dacă Guvernului nu va aproba majorarea salariului minim de la 500 la 540 de lei de la 1 iulie, vor organiza un miting de amploare.
Aproximativ o sută de sindicalişti au pichetat, miercuri, timp de trei orei, sediile ministerelor Muncii şi Finanţelor, cerând Guvernului majorarea salariului minim de la 500 la 540 de lei din 1 iulie, aşa cum s-a angajat în protocolul încheiat în decembrie anul trecut.
"Confederaţiile sindicale manifestă, astăzi (miercuri - n.r.), pentru aplicarea de către Guvern a angajamentelor deja luate. Noi nu cerem o majorare de salariu, ci să se respecte legea, să fie răsplătită munca", a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.
Potrivit lui Hossu, un salariu minim de 540 de lei este foatrte departe de coşul minim, în România existând peste 1,3 milioane de persoane asistate social.
Liderul sindical a mai spus că "Guvernul ia decizii aberante" şi că există o lipsă de coerenţă a politicii guvernamentale, în sensul că Executivul aprobă creşteri de preţuri şi în acelaşi timp dă o ordonanţă de Guvern prin care un milion de familii defavorizate vor primi ajutor de încălzire, aceşti bani provenind din sponsorizări ale întreprinderilor care cer creşteri ale preţurilor.
"Păstrarea salariului minim la un nivel scăzut creează evaziune fiscală şi muncă la negru", a adăugat Hossu.
Sindicaliştii confederaţiilor CNSLR Frăţia, Cartel Alfa şi BNS vor picheta sediile celor două ministere, dar şi ale prefecturilor din ţară aproximativ două săptămâni, timp în care pregătesc un miting de amploare în gaţa Guvernului, dacă Executivul nu va aproba până atunci majorarea salariului minim la 540 de lei.
Preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, susţinea că după ce vor începe protestele, sindicaliştii nu vor mai accepta o majorare de 540 de lei, ci vor cere 600 de lei.
"Dacă apucăm să începem protestele, nu mai acceptăm 540 de lei salariul minim, de la 1 iulie avem mandat să cerem 600 de lei, pentru că au crescut şi preţurile. Dacă ne lasă să intrăm în acţiuni, vom continua până la toamnă, iar de la toamnă vom da jos Guvernul", preciza Petcu.
Vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS) Ovidiu Jurca a spus că decizia tuturor confederaţiilor sindicale va fi comună. "În cazul în care Guvernul nu va majora salariul minim la 540 de lei, vom ieşi cu toţii în stradă, pentru că această chestiune afectează pe toată lumea. Vrem să se audă glasul nostru unit că nu suntem de acord cu abordarea Guvernului", a precizat Jurca.
Sindicaliştii susţin că deşi cu 30 de zile în urmă ministrul Muncii declara că în primul semestru al anului 2008 încasările la buget au depăşit cu opt la sută previziunile, în prezent acesta justifică refuzul Guvernului de a-şi respecta angajamentul prin aceea că nu sunt fonduri la buget pentru creşterea salariului minim pe economie.
Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a declarat, marţi, că a primit de la reprezentanţii confederaţiilor sindicale un memoriu adresat premierului Călin Popescu Tăriceanu cu argumentaţiile majorării salariului minim de la 500 la 540 de lei, începând din 1 iulie. Ministrul Paul Păcuraru a precizat că aştepta un memoriu comun al sindicatelor şi patronatelor cu argumentarea majorării salariuliu minim la 540 de lei, însă documentul primit marţi este semnat doar de reprezentanţii confederaţiilor sindicale.
"A existat un angajament potrivit căruia trebuia făcut un memoriu comun. Nu am primit decât de la sindicate, deci înţeleg că patronatele şi sindicatele nu s-au pus de acord, nu s-au înţeles între ele", a mai spus Păcuraru.
Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, s-a întâlnit, miercurea trecută, cu ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, cu reprezentanţi ai Comisiei Naţionale de Prognoză, ai sindicatelor şi patronatelor, pentru a vedea în ce măsură majorarea salariului minim de la 500 de lei, cât este în prezent, la 540 de lei este posibilă de la 1 iulie.
Păcuraru spunea, săptămâna trecută, că premierul Călin Popescu Tăriceanu se va consulta cu sindicatele, patronatele şi reprezentanţii Ministerelor Muncii şi Economiei în privinţa posibilităţii de majorare a salariului minim.
Ministrul preciza că, în perioada 2004-2008, salariul minim a crescut cu 78 la sută, deşi angajamentul Guvernului era de doar 60 de procente. Demnitarul a precizat că, dacă se va aplica majorarea cu încă 40 de lei de la 1 iulie, creşterea faţă de anul 2004 va fi de 92 la sută.
"Guvernul ar dori ca salariul minim să fie cât mai ridicat. Rezerva pe care o are este faţă de situaţia inflaţiei, care e alimentată acum şi de majorarea la tarifele de la energie şi gaze", a declarat ministrul.
Totodată, Paul Păcuraru a amintit că în protocolul semnat în decembrie anul trecut "este clar prevăzut în articolul 2 că majorarea de 8 procente a salariului minim în semestrul doi se va face doar în condiţiile în care PIB, inflaţia şi productivitatea muncii se vor înscrie în proiecţia bugetară pe anul 2008".
"Degeaba majorezi salariile dacă cresc preţurile. În 2007, salariile au fost majorate cu 21 la sută, în condiţiile în care productivitatea muncii a crescut cu doar 11-12 procente. Există riscul ca inflaţia să anuleze creşterea economică de până acum", a mai precizat ministrul Paul Păcuraru.
Reprezentanţii Guvernului şi cei ai sindicatelor şi patronatelor au convenit, în 11 decembrie 2007, ca din 2008 să fie un singur salariu minim unic pe economie, în primul semestru nivelul acestuia fiind stabilit la 500 de lei, iar din semestrul al doilea, dacă indicatorii economici vor permite, acesta să ajungă la 540 lei.