Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 2 iul 2008 - Anul XIII, nr. 153 (3834)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Sindicaliştii cer majorarea salariului minim la 600 de lei în urma declaraţiilor premierului

Miercuri, 2 Iulie 2008 (18:46:59)

Sindicaliştii continuă protestele şi cer salariu minim de 600 de lei, în urma declaraţiilor premierului Tăriceanu potrivit cărora majorarea nu este oportună în acest moment şi ar reprezenta o decizie iresponabilă şi contraproductivă, cu efecte inflaţioniste.
 
  Vicepreşedintele BNS, Ovidiu Jurca, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că atitudinea Guvernului de "a sfida lucrătorii acestei ţări" îşi va primi "răsplata" la toamnă, la alegeri.

"În stradă strigăm durerea a peste cinci milioane de oameni care muncesc în această ţară şi zi după zi informaţia se consolidează. Vor vedea cât mai mulţi, mai ales din clasa politică, că această nemulţumire trebuie luată în considerare. Dacă săptămâna viitoare nu ne întâlnim cu premierul Tăriceanu, vom trece la următorul pas, mitingul de amploare, apoi vom informa forurile europene că Guvernul României nu-şi respectă angajamentele, iar sancţiunea supremă va fi dată în toamnă, la alegeri", a spus Jurca.

Majorarea salariului minim nu este oportună în acest moment şi ar reprezenta o decizie iresponabilă şi contraproductivă cu efecte inflaţioniste, a declarat premierul Tăriceanu, care a făcut apel către sindicate pentru a înţelege că politica salarială trebuie corelată cu indicatorii economici.

Sindicaliştii au pichetat, miercuri, timp de trei ore, sediile ministerelor Muncii şi Finanţelor, cerând Guvernului majorarea salariului minim de la 500 la 540 de lei din 1 iulie, aşa cum s-a angajat în protocolul încheiat în decembrie anul trecut.

Aceştia au anunţat că vor continua acţiunile de protest şi în zilele următoare, iar dacă Guvernului nu va aproba majorarea salariului minim, vor organiza un miting de amploare.

"Confederaţiile sindicale manifestă, astăzi (miercuri - n.r.), pentru aplicarea de către Guvern a angajamentelor deja luate. Noi nu cerem o majorare de salariu, ci să se respecte legea, să fie răsplătită munca", a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

Potrivit lui Hossu, un salariu minim de 540 de lei este foarte departe de coşul minim, în România existând peste 1,3 milioane de persoane asistate social.

Liderul sindical a mai spus că "Guvernul ia decizii aberante" şi că există o lipsă de coerenţă a politicii guvernamentale, în sensul că Executivul aprobă creşteri de preţuri şi în acelaşi timp dă o ordonanţă de Guvern prin care un milion de familii defavorizate vor primi ajutor de încălzire, aceşti bani provenind din sponsorizări ale întreprinderilor care cer creşteri ale preţurilor.

"Păstrarea salariului minim la un nivel scăzut creează evaziune fiscală şi muncă la negru", a adăugat Hossu.

Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, declara, marţi, că a primit de la reprezentanţii confederaţiilor sindicale un memoriu adresat premierului Călin Popescu Tăriceanu cu argumentaţiile majorării salariului minim de la 500 la 540 de lei, începând din 1 iulie.

Păcuraru s-a întâlnit, în urmă cu o săptămână, cu ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, cu reprezentanţi ai Comisiei Naţionale de Prognoză, şi cu cei ai sindicatelor şi ai patronatelor, pentru a vedea în ce măsură majorarea salariului minim de la 500 de lei la 540 de lei este posibilă de la 1 iulie.

"Degeaba majorezi salariile dacă cresc preţurile. În 2007, salariile au fost majorate cu 21 la sută, în condiţiile în care productivitatea muncii a crescut cu doar 11-12 procente. Există riscul ca inflaţia să anuleze creşterea economică de până acum", spunea atunci ministrul Paul Păcuraru.

Reprezentanţii Guvernului şi cei ai sindicatelor şi patronatelor au convenit, în 11 decembrie 2007, ca din 2008 să fie un singur salariu minim unic pe economie, în primul semestru nivelul acestuia fiind stabilit la 500 de lei şi, dacă indicatorii economici vor permite, la 540 lei, din semestrul al doilea.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sindicaliştii cer majorarea salariului minim la 600 de lei în urma declaraţiilor premierului.
 Vizualizări articol: 551 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Sindicaliştii cer majorarea salariului minim la 600 de lei în urma declaraţiilor premierului0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei