Petrom comercializează, începând de marţi, motorină cu un conţinut de 4% biodiesel, în toate cele aproximativ 500 de benzinării pe care le operează, măsură prevăzută în legislaţia românească pentru toţi producătorii şi distribuitorii de carburanţi.
"Începând cu 1 iulie, Petrom comercializează în toate benzinăriile din reţeaua proprie motorină cu conţinut de 4% biodiesel, conform reglementărilor în vigoare. Introducerea procentului de 4% biodiesel nu influenţează preţul motorinei", potrivit companiei petroliere, membră a grupului austriac OMV.
Producătorii şi distribuitorii de carburanţi sunt obligaţi, printr-o hotărâre a Guvernului, să amestece carburanţii cu biocombustibil, proporţia cantităţii din surse regenerabile urmând să crească treptat până în 2010.
Astfel, la 1 iulie 2007, motorina a fost amestecată cu biocombustibil în proporţie de 2%, iar la 1 ianuarie 2008 procentul a urcat la 3%. Din 1 iulie, motorina trebuie să conţină 4% biocombustibil.
Totodată, benzina trebuie să conţină minimum 2% biocarburanţi începând cu 1 ianuarie 2009 şi minimum 4% un an mai târziu.
Combustibilul biodiesel este produs din resurse regenerabile - rapiţă, floarea soarelui, porumb - şi poate fi amestecat în proporţii diferite cu motorina, pentru a crea un amestec utilizat drept carburant. Biodieselul reduce cu aproape 90% emisiile de dioxid de carbon şi cu 98% pe cele de sulf.