Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, a pus la dispoziţia deputaţilor, prin caseta electronică, scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu, dar le-a şi transmis acestora că şeful statului nu are competenţe în a interveni în calendarul şi în procesul legislativ al Parlamentului.
Conform unui comunicat al Camerei remis agenţiei MEDIAFAX, "preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a pus la dispoziţia deputaţilor, prin caseta electronică, scrisoarea preşedintelui României, Traian Băsescu, referitoare la unele intenţii politice ale domniei sale".
De asemenea, Olteanu a transmis deputaţilor şi o scrisoare, în care arată că, "potrivit prevederilor constituţionale şi principiului separaţiei şi echilibrului celor trei puteri în stat, preşedintele României nu poate cere convocarea unei sesiuni extraordinare decât în acele situaţii care privesc competenţele sale în relaţia cu Parlamentul (domeniile reglementate de art. 88, 91, 92, 93 din Constituţie), neavând competenţa de a interveni în calendarul şi în procesul legislativ desfăşurat de Camera Deputaţilor şi Senat".
Preşedintele Camerei le transmite deputaţilor că, "pentru a evita încălcarea Constituţiei de către preşedintele României, printr-o asemenea solicitare", le pune la dispoziţie argumentele acestuia, alăturând scrisorii sale o copie a scrisorii şefului statului, menţionând că deputaţii sunt cei care vor decide dacă se va iniţia o sesiune extraordinară.
"Pentru a evita încălcarea Constituţiei de către preşedintele României, printr-o asemenea solicitare, vă pun totuşi la dispoziţie argumentele domniei sale, urmând ca dumneavoastră să decideţi dacă veţi propune iniţierea unei sesiuni extrordinare conform prevederilor art. 66 alin.(2) din legea fundamentală, cu o ordine de zi pe care o veţi găsi de cuviinţă", se arată în scrisoarea lui Olteanu.
Preşedintele Traian Băsescu le-a trimis, joi, o scrisoare lui Bogdan Olteanu şi Nicolae Văcăroiu, în care le cere să convoace Parlamentul în sesiune extraordinară, în prima decadă a lunii iulie, pentru reexaminarea Legii Curţii de Conturi şi pentru votul la cererile de urmărire penală a unor parlamentari foşti miniştri.
Conform articolului 66 alineatul 2 din Constituţie, "Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiuni extraordinare, la cererea preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor".
Articolul 88 din Constituţie prevede că "preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii".
Conform articolului 91, preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil.
Şeful statului "poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate", iar "numai în cazuri excepţionale hotărârea preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare", prevede articolul 92.
Potrivit acestuia, "în caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului, printr-un mesaj", iar "dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii".
"În caz de mobilizare sau de război, Parlamentul îşi continuă activitatea pe toată durata acestor stări, iar dacă nu se află în sesiune, se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor", mai prevede acelaşi articol. Articolul 93, "Măsuri excepţionale", prevede că "preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia", iar "dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora".