Echipa naţională a de rugby a României va începe campania de calificare la Cupa Mondială din 2011 cu un meci împotriva Spaniei, la Madrid, la 7 februarie 2009, informează FRR.
Partida face parte din manşa tur a ediţiei 2009/2010 a Cupei Europene a Naţiunilor, turneu din care, la final, primele două clasate se califică direct la Mondialele care vor avea loc în Noua Zeelandă. Cea de-a treia clasată va susţine un meci de baraj pentru calificarea la CM-2011.
Programul partidelor tur este următorul:
7 februarie 2009: Spania - România, la Madrid
14 februarie 2009: Germania - România, la Heildelberg
Probabil 28 februarie 2009: România - Rusia, la Bucureşti
14 martie 2009: Georgia - România, la Tbilisi
21 martie 2009: România - Portugalia, la Bucureşti
Meciurile retur vor fi stabilite ulterior.