Compania Naţională de Căi Ferate CFR anunţă că, din cauza caniculei care determină temperaturi foarte ridicate la nivelul şinelor (peste 50 de grade Celsius), circulaţia trenurilor se desfăşoară cu limitări de viteză, de marţi, pe opt regionale de cale ferată.
Potrivit CFR, începând de marţi, la ora 12.00, circulaţia trenurilor se desfăşoară cu limitări de viteză cuprinse între 60 -100 km/h pentru trenurile de călători şi 50-70 km/h pentru trenurile de marfă, pe opt regionale de cale ferată: Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Galaţi, Iaşi şi Constanţa, în urma avertizării transmise de Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, potrivit căreia în acest început de săptămână temperaturile vor depăşi 35-36 de grade Celsius, în mai multe judeţe ale ţării, precum şi în municipiul Bucureşti.
Pentru asigurarea unui grad de siguranţă sporit, personalul de întreţinere a căii ferate va efectua, în această perioadă caniculară, revizii suplimentare pe întreaga reţea feroviară (însoţiri de trenuri, verificări directe ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor în şină) iar, preventiv, în timpul zilei se reduce viteza de circulaţie a trenurilor de călători şi de marfă cu 20-30 km/h pe durate bine determinate, astfel încât circulaţia trenurilor să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă, fapt care va produce întârzieri în traficul feroviar, informează un comunicat de marţi al Ministerul Transporturilor.
"Menţionăm faptul că, în perioada de caniculă (32 - 40 grade Celsius în aer), temperaturile înregistrate la nivelul şinei sunt cuprinse între 50 şi 58 grade Celsius. Reducerea vitezelor de circulaţie în anumite intervale de timp, în care temperaturile depăşeşc limitele normale este, de asemenea, aplicată de toate administraţiile de cale ferată. Totodată, pe tronsonul Bucureşti - Constanţa, pe lângă limitările de viteză impuse de temperaturile ridicate, circulaţia trenurilor de călători va fi influenţată şi de lucrările de reabilitare care se desfăşoară pe această rută unde se circulă pe un singur fir", potrivit aceluiaşi comunicat.