Diferenţa dintre taxa auto plătită până în prezent conform Codului Fiscal şi taxa de poluare auto, percepută de la 1 iulie 2008, va fi restituită proprietarilor de autovehicule doar pe baza unei documentaţii, incluzând copia chitanţei care atestă plata taxei, în 45 de zile de la depunerea cererii.
"Suma va fi restituită în termen de 45 zile, conform Codului de Procedură Fiscală, şi doar pe baza unei documentaţii complete depuse de către solicitanţi la administraţia fiscală, care trebuie să includă copia chitanţei pentru plata taxei auto şi o cerere-tip de restituire a diferenţei. Organul fiscal va avea un program informatic prin care se va calcula diferenţa de taxă, iar suma va fi rambursată în cont bancar sau în numerar", au declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, surse guvernamentale.
Procedura de restituire a diferenţei de taxă auto va fi reglementată prin normele metodologice de aplicarea a OU 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care urmează să fie aprobate în şedinţa de marţi a Guvernului.
Executivul a decis, în luna aprilie, introducerea taxei de poluare auto, calculată în funcţie de datele tehnice ale fiecărei maşini în parte, pe baza emisiilor de dioxid de carbon şi de noxe, aceasta urmând să înlocuiască, la 1 iulie 2008, taxa de primă înmatriculare aflată în vigoare.
După noua grilă, taxa creşte pentru maşinile noi vândute în România, în timp ce valorile scad la jumătate pentru autovehiculele Euro 1 şi Euro 2 cu motoare de până în 2.000 de centimentri cubi, taxa rămânând totuşi mai mare pentru automobilele vechi de import.
În ordonanţă se precizează că statul va restitui diferenţa de taxă auto rezultată din suma plătită potrivit reglementărilor din Codul Fiscal şi noua taxă de poluare auto.
Comisia Europeană a trecut, la finele lunii noiembrie 2007, la a doua etapă a procedurii de infringement împotriva României în cazul taxei de primă înmatriculare şi a cerut Guvernului să modifice taxa auto până la începutul anului 2008. Comisia a cerut României să stabilească un cuantum mai mare al taxei de primă înmatriculare în cazul maşinilor mai slabe din punct de vedere al tipului de catalizator euro folosit, ca taxa să scadă mai mult în funcţie de vechime în cadrul aceleiaşi grupe euro şi ca procedura de contestare să fie extinsă şi mai clar stabilită.
Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, i-a anunţat pe membrii Guvernului, în luna ianuarie, că procedura de infringement va fi suspendată total atunci când noua formulă a taxei auto va fi aprobată de Parlament.
Plenul Senatului a adoptat, în luna mai, un proiect de lege iniţiat de PDL care prevede anularea taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule şi restituirea sumelor încasate din această taxă, în termen de 90 de zile de la depunerea solicitării.
Plenul Senatului a adoptat şi un amendament primit din partea Comisiei economice, potrivit căruia Ministerul Economiei şi Finanţelor este obligat să restituie persoanelor fizice şi juridice îndreptăţite sumele încasate prin taxele speciale pentru autoturisme şi autovehicule, în termen de 90 de zile de la depunerea solicitării de către acestea.
Senatul a fost prima Cameră sesizată, forul decizional în privinţa acestui act normativ fiind Camera Deputaţilor.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat atunci, ca reacţie la decizia Senatului, că Guvernul a reglementat deja problema returnării taxei auto, prin ordonanţa de urgenţă care introduce taxa de poluare auto.