Avancronica partidei Spania - Italia, din cadrul sferturilor de finală ale Campionatului European, care se va disputa duminică, de la ora 21.45, pe stadionul Ernst Happel din Viena.
Selecţionerul Spaniei, Luis Aragones, a declarat că orice echipă care vrea să bată Italia trebuie să aibă încredere în ea. "Admit că Pirlo este un mare jucător, dar să spui că şi Gatusso e, nu sunt de acord. Italia are 23 de jucători, toţi foarte buni, selectaţi de un antrenor inteligent. Nu mă interesează individualităţile, ci echipa în întregime şi cel mai mult formaţia mea. Dacă te uiţi la trofeele pe care le-au câştigat, la forţa lor, va fi un meci foarte greu pentru noi. Vreau de la jucătorii mei convingerea că putem câştiga. Orice echipă care vrea să bată Italia trebuie să aibă încredere în ea. S-a vorbit de duelul portarilor, dar eu cred că Iker Cassillas este cel mai bun din lume. Ramos, Villa şi Iniesta la fel. Aşa îi văd eu, sunt antrenorul lor şi trebuie să cred asta", a spus Aragones.
Mijlocaşul spaniol Xavi Hernandez consideră că italienii sunt mai obosiţi şi acest lucru poate fi un avantaj pentru formaţia pregătită de Luis Aragones: "Italia a câştigat multe trofee în trecut şi teoretic sunt favoriţi, deoarece sunt campionii lumii. I-am bătut acum câteva luni într-un amical, dar acum e altceva. Nu stuntem speriaţi că nu i-am mai bătut de 88 de ani într-un meci oficial, vedem acest lucru ca o mare provocare. Ne vom bate pentru fiecare balon. Cu singuranţă italienii sunt mai obosiţi ca noi, plus că le vor lipsi doi jucători cheie la mijloc. Forţa noastră stă în posesia balonului. De asemenea va trebui să ne asigurăm că-l vom anihila pe Toni şi pentru asta va trebui să ţinem mingea departe de careu".
Tehnicianul italian Roberto Donadoni crede că Spania este o echipă greu de învins: "Nu ştiu dacă e cel mai greu adversar cu care puteam pica, dar e cu siguranţă un adversar tare. Au o mare calitate: dacă le dai şanse te nimicesc. Spania e o echipă greu de învins".
Mijlocaşul Massimo Ambrosini a afirmat că Italia are cei mai buni mijlocaşi din Europa. "Spania e o echipă cu individualităţi de marcă. Cel mai periculos e Torres, dar trebuie să ne preocupe doar echipa noastră, să fim cât mai concentraţi şi să câştigăm. Chiar dacă ne lipsesc Pirlo şi Gatusso, avem ce ne trebuie să facem treabă bună. Avem cei mai buni mijlcaşi din Europa", a precizat Ambrosini.
Spania - Italia, duminică, ora 21.45, stadionul Ernst Happel (Viena)
Echipe probabile:
Spania: 1. Casillas - 15. Sergio Ramos, 5. Puyol, 4. Marchena, 11. Capdevilla - 6. Iniesta, 19. Senna, 8. Xavi, 21. Silva - 7. Villa, 9. Fernando Torres.
Antrenor: Luis Aragones.
Italia: 1. Buffon - 19. Zambrotta, 2. Panucci, 4. Chiellini, 3. Grosso - 13. Ambrosini, 10. De Rossi, 22. Aquilani - 20. Perrotta - 18. Cassano, 9. Toni.
Antrenor: Roberto Donadoni.
Arbitri: Herbert Fandel - Carsten Kadach, Volker Wezel (toţi din Germania)
Al patrulea oficial: Frank De Bleeckere (Belgia)
Rezervă arbitru de rezervă: Peter Hermans (Belgia)
Observator: Serghei Zuev (Rusia)
Palmaresul întâlnirilor directe dintre Spania şi Italia
General: 27 meciuri, 8 victorii, 10 egaluri, 9 înfrângeri
Acasă: 9 5 3 1
Deplasare: 12 2 6 4
Neutru: 6 4 1 1
Meciuri oficiale: 9 1 3 5
La turneul final al CE: 2 0 1 1
Primul meci: Italia - Spania 0-2, la 2 septembrie 1920, la Anvers într-o partidă contând pentru turneul olimpic
Cea mai categorică victorie în faţa Italiei: 2-0, la 2 septembrie 1920, la Anvers, 3-1, la 13 mai 1960, la Barcelona,
Cea mai categorică înfrângere în faţa Italiei: 1-7, la 4 iunie 1928, la Amsterdam
Cele mai multe goluri marcate într-un meci direct: 1-7, la 4 iunie 1928, la Amsterdam
Ultimul meci: Spania - Italia 1-0, la 26 martie 2008, la Elche.