Camera Deputaţilor va dezbate săptămâna viitoare, în aceeaşi şedinţă de plen, rapoartele Comisiei juridice asupra solicitării DNA de aviz a începerii urmăririi penale a deputaţilor PSD Miron Mitrea şi Adrian Năstase.
"Astăzi (marţi - n.r.) va fi transmis deputaţilor raportul Comisiei juridice asupra solicitării Parchetului de pe lângă ICCJ - DNA, în vederea formulării cererii de urmărire penală a lui Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, astfel încât săptămâna viitoare să intre în plen. În acelaşi timp, joi se va finaliza şi raportul care îl priveşte pe Adrian Năstase, dorindu-se ca ambele să fie dezbătute în aceeaşi şedinţă de plen", a anunţat secretarul Camerei Deputaţilor, Ioan Munteanu.
El a mai precizat că nu s-a stabilit ziua exactă, dar că, probabil, rapoartele nu vor ajunge în plen mai devreme de miercuri, deoarece, conform Regulamentului de funcţionare a Camerei Deputaţilor, este nevoie de cinci zile între momentul distribuirii raportului fiecărui deputat şi dezbaterea documentului în plen, iar termenul de finalizare şi distribuire a raportului în cazul lui Adrian Năstase este 19 iunie.
În cazul lui Miron Mitrea, Comisia juridică a Camerei a adoptat un raport prin care solicită plenului să se pronunţe asupra cererii DNA de începere a urmăririi penale a fostului ministru.
Deputaţii jurişti au decis că solicitarea DNA şi îndeplinirea actelor de procedură în cazul Mitrea nu au încălcat drepturile şi libertăţile omului, dar nu au reuşit să ajungă la un consens privind poziţia politică a Comisiei asupra solicitării DNA şi a probelor din dosarul fostului ministru PSD.
Nereuşind că ajungă la un consens în vederea transmiterii unei recomandări către plen sau a unui punct de vedere politic asupra dosarului lui Miron Mitrea, deputaţii jurişti au decis să insereze în raportul privind solicitarea DNA de începere a urmăririi penale a lui Miron Mitrea punctele de vedere ale fiecărui grup parlamentar.
Astfel, PSD se pronunţă împotriva urmăririi penale a lui Mitrea, PRM şi PDL sunt în favoarea avizului, UDMR se abţine, iar PC şi PNL nu au un punct de vedere clar.
Grupul de raportori pentru dosarul deputatului Adrian Năstase s-a reunit, în 22 mai, prima dată, hotărând să urmeze aceeaşi procedură ca şi în cazul dosarului lui Miron Mitrea.
Subcomisia Camerei este formată din: Sergiu Andon (PC) - preşedintele Comisiei juridice, Florin Iordache (PSD) - vicepreşedinte al Comisiei juridice, Dragoş Ujeniuc (PNL), Petre Ungureanu (PDL), Lucian Bolcaş (PRM), Mircea Grosaru (minorităţile naţionale) - membri ai Comisiei juridice, Marton Arpad (UDMR).
Subcomisia urma să întocmească un raport care va fi discutat în Comisia juridică. Membrii acestei comisii vor decide dacă îl invită la audieri pe fostul prim-ministru. Comisia juridică va adopta un raport pe care îl va înainta apoi Biroului permanent al Camerei, care urmează să-l supună dezbaterii plenului.