Candidatul independent Sorin Oprescu a declarat, duminică seară, după anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor, că rămâne independent şi că nu are nimic de reproşat PSD şi că tot ceea ce a fost rău a fost din vina sa.
"Ceea ce a fost bun a fost din partea bucureştenilor", a spus Oprescu, mulţumind alegătorilor din Capitală pentru voturile acordate atât lui, cât şi celor care au optat pentru Vasile Blaga.
El a spus că va discuta cu consilierii din CGMB şi că apreciază că bunul simţ politic va face ca aceştia să achieseze la proiectele sale.
În ceea ce-l priveşte pe fostul său coleg de partid Marian Vanghelie, anunţat câştigător la Primăria sectorului 5, Sorin Oprescu a spus că va colabora cu acesta exact aşa cum va colabora şi cu ceilalţi edili de sector.