Selecţionerul Olandei, Marco van Basten, a declarat că naţionala României, adversara de marţi, din ultimul meci al grupei C a CE, este o echipă defensivă şi compactă, căreia îi va acorda mare atenţie, mai ales după "experienţele neplăcute" din preliminarii, informează agenţia ANP.
"După ce am văzut toate echipele jucând, pot spune că este un turneu final bun. Am văzut la toate echipele jucători interesanţi, valoroşi, proaspeţi, lucru bun pentru fotbal. România este o echipă defensivă, solidă, avem experienţe recente mai puţin plăcute cu românii. Suntem avizaţi", a spus Van Basten.
Selecţionerul Olandei a precizat că recuperarea lui Arjen Robben decurge foarte bine şi ar putea fi folosit în meciul de marţi cu România, ultimul din grupa C. "Procesul de recuperare decurge foarte bine. În cea mai fericită situaţie, nu are nevoie de cele şapte zile de recuperare pentru astfel de accidentări", a spus Van Basten despre Robben, care s-a pregătit şi miercuri separat.
Van Basten a fost mai puţin optimist în privinţa accidentării fundaşului Mario Melchiot, care acuză încă probleme medicale.
Olanda va întâlni, vineri, Franţa, în etapa a doua a grupei C a Campionatului European, iar marţi naţionala României, la Berna.