Liberal-democraţii aleşi preşedinţi de Consilii Judeţene sau primari nu vor candida la alegerile parlamentare, pentru a nu-i dezamăgi pe cei care i-au ales prin vot uninominal, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Galaţi, Emil Boc, preşedintele PDL.
"Nu voi accepta ca vreun primar ales sau vreun preşedinte de Consiliu Judeţean al Partidului Democrat-Liberal ales să candideze în toamnă pentru vreun fotoliu de parlamentar. Ar fi o formă, să spun elegant, de dispreţ faţă de cetăţean, faţă de cel care ne-a acordat votul", a declarat Boc.
Acesta a spus că va respecta şi el acestă măsură, deoarece a fost ales de clujeni să le fie primar.
"Începând cu preşedintele Partidului Democrat - Liberal, primar de Cluj, continuând cu toţi preşedinţii de Consilii Judeţene şi cu toţi primarii, nu vom candida în toamnă pentru un fotoliu de parlamentar pentru că asta ar însemna să ne batem joc de cei care ne-au acordat încrederea. Am fost votaţi pentru o asemenea poziţie, vom rămâne în poziţiile respective pentru care am cerut votul uninominal", a spus Boc.
Liderul democrat-liberal a mai spus că măsura nu-i va viza pe consilierii locali şi cei judeţeni, deoarece aceştia au ajuns în acestă postură candidând pe liste de partid.
(11 iun 2008, 16:35:39