Preşedintele Traian Băsescu l-a felicitat, duminică, la Iaşi, pe noul mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, întronizat în cadrul unei ceremonii speciale, la care participă cele mai înalte feţe al Bisericii Ortodoxe Române, dar şi oameni politici, alături de mii de credincioşi.
Şeful statului, prezent la catedrala Mitropolitană din Iaşi, şi-a exprimat bucuria că a fost invitat la acest eveniment, apreciind că ÎPS Teofan, întronizat mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, va duce mai departe "cele începute spre binele românilor şi al Bisericii Ortodoxe Române", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Când vorbim de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, gândul merge la Ştefan cel Mare, la mitropoliţii Dosftei şi Varlaam, la acea impresionantă frumuseţe lăsată de Dumnezeu. De puţine ori, un creştin poate să scoată din drumeţiile sale frumoasele mănăstiri din Bucovina. Mitropolia Moldovei este un centru puternic, al Ortodoxiei, care îşi face misiunea de asistenţă socială şi filantropică pentru cei nevoiaşi. Cu siguranţă, IPS Teofan va duce mai departe cele începute spre binele românilor şi al BOR. Felicitări şi La mulţi ani!", a spus preşedintele Băsescu.
Secretarul de stat Gigel Florinel Ştirbu a citit apoi mesajul premierului Călin Popescu Tăriceanu pentru noul mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Acesta l-a felicitat pe ÎPS Teofan în numele premierului şi l-a asigurat de deschiderea totală şi de sprijinul Guvernului în misiunea sa.
Mii de persoane participă, duminică, la ceremonia de întronizare a noului Mitropolit al Moldove şi Bucovinei, ÎPS Teofan. Preşedintele Traian Băsescu a venit special pentru acest eveniment de la Cluj, sosind la Iaşi în cursul serii de sâmbătă. Cu acelaşi prilej, în Iaşi au venit şi liderii PDL Emil Boc, Elena Udrea şi Gheorghe Flutur, care, alături de candidatul PDL la primăria Iaşi, Dumitru Oprea, au ieşit, dimineaţă, pe Bulevardul Ştefan cel Mare, îndreptându-se spre Catedrala Mitopolitană, unde la ora 9.00 a început Sfânta Liturghie. În mod excepţional, cu prilejul întronizării noului mitropolit al Moldovei, în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi au fost scoase moaştele Sfintei Parascheva, la care, potrivit estimărilor reprezentanţilor Jandarmeriei ieşene, au venit să se închine, până duminică, la orele prânzului, în jur de 8.000 de credincioşi.
Înalt Preasfinţitul Mitropolit Teofan este întronizat, duminică, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, la Catedrala Mitropolitană din localitate, în prezenţa Patriarhului Daniel.
Scaunul de mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a rămas vacant după ce, în 12 septembrie 2007, IPS Daniel a fost validat în funcţia de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. În data de 5 martie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a ales pe Înalt Preasfinţitul Mitropolit Teofan al Olteniei în demnitatea de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, care este, potrivit Regulamentului BOR, şi locţiitor al patriarhului.
Întronizarea noului mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, care trebuia să aibă loc în 4 mai, a fost amânată pentru 8 iunie, din cauza stării de sănătate a Patriarhului Daniel,care, în 30 martie, a suferit o fractură dublă la glezna stângă, în timp ce urca treptele Reşedinţei patriarhale.
( 8 iun 2008, 14:23:15