Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Piteşti, că, dacă îşi menţine trendul, PSD îşi poate permite ca în toamnă să fie la un scor de 40% şi că, de aceea, el descurajează discuţiile cu privire la realizarea de coaliţii după parlamentare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Dacă astăzi am fi avut alegeri parlamentare în România, scorul pe care PSD l-ar fi făcut ca număr de mandate în Parlamentul României ar fi fost undeva la 35%", a afirmat Geoană.
El a adăugat că, întrucât votul pe care PSD l-a primit la consiliile judeţene este unul politic direct, fără redistribuire, scopul social-democraţilor, în condiţiile în care susţine trendul pozitiv pe care îl are, este să realizeze la parlamentare un scor care să îi permită să guverneze în condiţii cât mai coerente.
"Deci, dacă am avut 23% la europarlamentare şi am obţinut 28-29% la alegerile locale şi menţinem trendul ăsta, înseamnă că PSD în toamnă îşi poate permite să fie undeva la peste 40%. Nu vreau să fiu nici prea optimist, fiindcă competiţia nu va fi foarte uşoară, şi în trendul pe care îl avem azi, să facem practic o guvernare singuri", a susţinut liderul PSD.
Mircea Geoană a mai spus că, de aceea, el descurajează "discuţiile cu privire la nu ştiu ce coaliţii după alegerile parlamentare".
"Dacă acum câteva luni, când scorul nostru era modest, o astfel de discuţie era firească, astăzi cred că ne putem gândi la un scor foarte bun la parlamentare care să ne permită să creăm o majoritate fără mari compromisuri ideologice", a subliniat el.
Vicepreşedintele PNL Crin Antonescu şi liderul deputaţilor PSD, Viorel Hrebenciuc, au admis, joi, într-o emisiune la Realitatea TV, că este posibilă o colaborare între formaţiunile pe care le reprezintă, după alegerile parlamentare.
"Pentru PNL, există două variante: o guvernare comună cu PSD sau opoziţia", a declarat Crin Antonescu.
Hrebenciuc a susţinut că PSD va fi la guvernare. În ceea ce priveşte posibilii parteneri de guvernare, el a spus: "Ne apropiem cu paşi mărunţi, dar siguri, spre PNL".
Viorel Hrebenciuc nu a exclus nici o colaborare cu PDL, însă a spus că Traian Băsescu este "o piatră de moară" a democrat-liberalilor. "Nu am nicio problemă să discut cu cineva în PDL. Dar piatra de moară a PDL este Traian Băsescu", a declarat liderul deputaţilor PSD.
( 6 iun 2008, 17:58:52