Câteva zeci de sindicalişti din cadrul Companiei Naţionale Loteria Română pichetează, luni, sediul Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF), cerând acordarea cotei de participare la profit şi abrogarea Legii 22/1969 privind angajarea gestionarilor şi constituirea de garanţii.
Protestul de luni, din faţa Ministerului Economiei şi Finanţelor, organziat de Sindicatul Naţional Hermes, care reprezintă o parte din angajaţii Loteriei Române, a început la ora 10.00 şi urmează să se încheie la ora 14.00. Totodată, Sindicatul Hermes a anunţat că va mai organiza pichete la sediul MEF marţi şi joi, iar miercuri, la sediul Guvernului, în timpul şedinţei săptămânale a Executivului.
Preşedintele Sindicatul Naţional Hermes (afiliat la Federaţia Sindicatelor din Comerţ), Vasile Gogescu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că până în 2004, salariaţii Loteriei Române beneficiau de această cotă parte din profit, care înseamnă "un fel de al 13-lea salariu".
Potrivit lui Gogescu, salariul minim al angajaţilor Loteriei este de 550 de lei, iar cel mediu este de 1.400 de lei, în timp ce angajaţii din agenţii au 700-800 de lei.
"Loteria Romana este brand-ul numărul 1 al României şi cea mai profitabilă companie de stat pe anul 2007, cu o productivitate a muncii foarte bună şi cu indicatorul «cheltuieli la 1.000 de lei venit» de invidiat chiar şi de cele mai performante companii private. Toate aceste realizări nu ar fi fost posibile fără o implicare reală şi eficientă a forţei de muncă. Paradoxal însă, în cadrul Loteriei Române media salarială este printre cele mai scăzute din topul companiilor de stat", a precizat Gogescu.
Sindicatul Hermes are peste 2.300 de membri din Compania Naţională (CN) Loteria Română, din cei 3.100 de salariaţi.
Liderii Sindicatului Hermes le-au trimis, săptămâna trecută, premierului Călin Popescu Tăriceanu şi ministrului Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, o scrisoare deschisă prin care solicită aprobarea unei ordonanţe de urgenţă care să permită salariaţilor Loteriei Române să beneficieze de o cotă din profitul net al companiei.
"Considerăm că acest drept salarial de care angajaţii CN Loteria Română sunt privaţi - cota de participare la profit pentru salariaţi - este un mijloc important de motivare şi stimulare în muncă, astfel încât, salariaţii să fie concentraţi atât asupra realizării veniturilor dar şi asupra menţinerii cheltuielilor la un nivel de eficienţă maximă", se arată în scrisoarea adresată premierului şi ministrului Economiei şi Finanţelor.
Preşedintele Sindicatului Naţional Hermes, Vasile Gogescu, precizează că suma necesară acordării acestui drept salarial, limitată la un salariu mediu pe companie pentru fiecare angajat, se situeaza la aproximativ trei la sută din profitul net realizat de CN Loteria Romana, "procent care nu ar afecta nici investiţiile şi nici realizarea scopului social al Loteriei Române".
Protestatarii mai solicită abrogarea Legii 22/1969 privind angajarea gestionarilor şi constituirea de garanţii. Sindicaliştii spun că nu ar avea nimic împotriva acestei legi dacă s-ar aplica nediscriminatoriu şi celor care gestionează societăţi comerciale, ramuri economice sau economia naţională.
"Aceasta este o lege antieuropeana, de factură comunistă, care obliga angajaţii cu gestiune din cadrul CN Loteria Română (şi nu numai) să constituie garanţii materiale de trei salarii lunare şi garanţii suplimentare, de obicei, imobiliare. Prin această lege se încalcă şi dreptul constituţional la prezumţia de nevinovaţie, toţi gestonarii fiind etichetaţi ca posibili infractori", a spus Gogescu.
Gogescu a mai spus că angajaţii care sunt atacaţi de infractori plătesc din banii lor pagubele, urmând ca după prinderea hoţilor, dacă aceştia sunt prinşi, să le fie restituiţi banii.
La jumătatea lunii aprilie, Sindicatul Naţional Hermes anunţa că intenţionează să organizeze acţiuni de protest în Bucureşti, dacă Executivul nu va aproba o ordonanţă care să permită personalului companiei să încaseze până la 10 la sută din profitul net pe 2007, dar nu mai puţin de salariul mediu brut pe economie, respectiv 1.400 de lei.