Candidatul PDL la Pirmăria municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, şi finul său, Alin Tişe, candidatul aceluiaşi partid la preşedinţia Consiliului Judeţean Cluj câştigă alegerile, obţinând, conform unui exit-poll realizat de Metro Media Transilvania, 75,6 la sută, respectiv 36 la sută din voturi.
Potrivit sursei citate, Emil Boc este urmat de candidatul UDMR, Laszlo Attila, cu 8,2 la sută şi de cel al PSD, Remus Lăpuşan, cu 5,3 la sută.
La conducerea Consiliului Judeţean, conduce Alin Tişe (PDL), cu 36,1 la sută, urmat de Marius Nicoară (PNL), cu 25,3 la sută.
Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca va fi dominat de consilieri PDL, care au obţinut 55,4 la sută din voturile alegătorilor, urmat de UDMR, cu 15,6 la sută.
În ceea ce priveşte Consiliul Judeţean Cluj, şi aici conduce PDL cu 36 la sută, urmat însă de PNL, 19 la sută.
Rezultatele au fost întâmpinate cu urale de bucurie la sediul PDL Cluj, unde se află, la ora transmiterii acestei ştiri, liderul PDL, Emil Boc, Alin Tişe şi alţi lideri, alături de circa o sută de simpatizanţi sau membri de partid, care au scandat "Preşedinte Alin Tişe" şi "Avem echipă, avem valoare, PDL e cel mai tare".