Mijlocaşul echipei naţionale a Franţei, Lassana Diarra, a declarat, vineri, că va aborda meciul cu România, de la turneul final al Campioantului European, ca şi cum ar fi cu Italia sau Olanda, informează L'Equipe.
"România este o echipă cu jucători buni. Nu ştiu dacă voi avea ocazia să joc în acest meci, dar dacă voi fi folosit voi juca ca şi cum aş avea în faţă Italia sau Olanda. Va trebui să fim foarte atenţi la români. Personal mă simt bine şi dacă antrenorul va apela la mine voi răspunde prezent", a afirmat Diarra.
Întrebat care este reţeta succesului la Euro-2008, Diarra a spus: "Determinarea din primul până la ultimul meci. Un grup bun, jucători de calitate şi spirit de sacrificiu. De asemenea cred că un lucru important este să-ţi respecţi adversarul".
Echipa Franţei evoluează la Euro-2008 în grupa C, alături de România, Italia şi Olanda.