Statele membre ale Uniuniii Europene (UE) ar trebui să respecte acordul semnat în 2005, în Anglia, şi să nu apeleze la modificarea sistemului de taxare pentru a face faţă creşterii preţurilor la carburanţi, a declarat vineri preşedintele grupului miniştrilor de finanţe europeni, Jean-Claude Juncker.
El a spus că miniştri de finanţe ai UE trebuie să se ghideze după acordul semnat în 2005, la Manchester, şi să nu ia măsuri în ceea ce priveşte taxarea, pentru a încetini majorarea tarifelor la combustibili, pentru că, astfel, ar sprijini artificial cererea în creştere de pe pieţele energetice şi ar da un semnal nepotrivit producătorilor de ţiţei.
"Am căzut de acord asupra acestui principiu, că avansul preţurilor la combustibili nu trebuie să împingă guvernele către reducerea sau eliminarea taxelor pe acest segment de piaţă", a afirmat oficialul, într-o discuţie cu presa.
Cu toate acestea, de la semnarea acordului invocat, în 2005, cotaţiile petrolului au crescut de aproape două ori, trecând de pragul de 130 de dolari pe baril, iar preşedintele fracez, Nicolas Sarkozy, presat de protestele camionagiilor şi pescarilor, şi-a exprimat în această săptămână opinia că guvernele UE ar trebui să ia în considerare reducerea sau eliminarea taxelor pe vânzări de carburanţi.
Oficialul francez a mai propus înfiinţarea unui fond special, finanţat din veniturile provenite din încasarea taxei pe valoare adăugată, care să ajute sectoarele economiei cele mai afectate de creşterea preţurilor petrolului.
Juncker a spus că acordul de la Manchester a fost semnat într-o perioadă în care cotaţiile ţiţeiului erau la jumătate faţă de nivelul din acest moment, şi că, în consecinţă, o reacţie politică la volatilitatea preţurilor nu ar fi neobişnuită.
"Toate soluţiile posibile trebuie să respecte termenii înţelegerii Eurogroup de la Manchester, care elimină orice legătură cu politica fiscală. Discuţiile pe această problemă sunt greu de început, dar faptul că Sarkozy a demarat o dezbatere merită luat în considerare", a afirmat el.