Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă la Iaşi, că "singura deosebire evidentă dintre Irina Schrotter şi Elena Udrea este că ultima nu a făcut încă puşcărie", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Olteanu a lansat critici extrem de dure la adresa Irinei Schrotter şi a Elenei Udrea, despre care a spus că au în spatele lor "mafia imobiliară".
"Există o asemănare remarcabilă - dacă n-ar fi tragică - între Bucureştiul anului 2004 şi Iaşiul anului 2008. Atunci (în 2004 - n.r.) mafia imobiliară, a parcărilor şi asfaltărilor a trecut de la PSD la PD. Având în faţă ca purtător de imagine pe Elena Udrea şi în spate mafioţii, ei au condus Bucureştiul în toţi aceşti ani. Observ că această istorie se repetă la Iaşi. Există persoane care în 2004 nu-şi imaginau Iaşiul fără Nichita (primarul social-democrat - n.r.) - şi mă refer la Irina Schrotter, în spatele căreia se află aceleaşi interese - oameni care vor să spolieze terenuri, parcuri, infrastructura Iaşiului şi care s-au aliniat acum în spatele candidatului PDL la Primărie. Singura deosebire evidentă dintre Irina Schrotter şi Elena Udrea este că ultima n-a făcut încă puşcărie", a arătat Olteanu.
Declaraţiile acestuia au fost completate de şeful PNL Iaşi, deputatul Relu Fenechiu, care a susţinut că Irina Schrotter reprezintă un grup de interese imobiliare. "Faptul că Irina Schrotter fotografiază Palas-ul (complexul construit de Iulian Dascălu în centrul Iaşiului - n.r.) şi pe chinezii care lucrează acolo are o explicaţie foarte simplă: avem un război imobiliar. Soţul Irinei Schrotter, Zaharia Schrotter, are la rândul său proiecte imobiliare în desfăşurare la Iaşi. Aceasta este explicaţia pentru care Irina Schrotter s-a implicat în campania electorală. Şi ar mai fi un lucru: a negociat cu Dumitru Oprea (candidatul PDL la Primăria Iaşiului - n.r.) ca în schimbul sprijinului pe care i-l acordă, în cazul în care va câştiga Primăria, Oprea să numească în postul de city-manager pe omul propus de ea", a declarat Fenechiu, fără să dea alte amănunte.
În replică, Irina Schrotter susţine că Bogdan Olteanu îşi foloseşte funcţia pe care o deţine ca un paravan de la adăpostul căruia lansează acuzaţii calomnioase.
"Fireşte, prima mea reacţie a fost să-mi sun avocaţii, să văd dacă acest om nu poate fi tras la răspundere pentru afirmaţiile sale. Dar mi s-a spus că Bogdan Olteanu are imunitate parlamentară şi îşi permite să uzeze de ea în această campanie electorală", a spus Schrotter.
Ea a spus că nu făcut puşcărie şi a subliniat că în niciuna dintre afacerile familiei sale nu a avut drept partener statul.
"Firmele mele n-au avut niciodată niciun fel de contracte cu instituţiile publice. Am lucrat exclusiv cu privaţii", a subliniat Irina Schrotter. Ea a adăugat că declaraţiile lui Olteanu trădează atitudinea acestuia faţă de femei, în general.
"Comparaţia dintre mine şi Elena Udrea nu dovedeşte decât că Bogdan Olteanu are o problemă mare vizavi de femei. Este acelaşi tip de misoginism pe care îl întâlnim la actualul Guvern liberal, în componenţa căruia nu se găseşte nicio femeie", a arătat Schrotter.
În ceea ce priveşte postul de city manager pe care l-ar fi negociat cu Oprea, Irina Schrotter susţine că este o falsă problemă. "Îmi pare rău să constat că Relu Fenechiu nu cunoaşte legea. Pentru această funcţie trebuie să dai un concurs şi nu poate face obiectul unei negocieri", a adăugat Schrotter.