Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 26 mai 2008 - Anul XIII, nr. 121 (3802)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Băsescu a promulgat Legea care interzice alimentele de tip fast-food în unităţile de învăţământ

Luni, 26 Mai 2008 (19:49:13)

Şeful statului a semnat, luni, decretul de promulgare a Legii pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar, care prevede că în şcolile şi liceele de stat şi particulare este interzisă prepararea, comercializarea şi distribuirea alimentelor nerecomandate şcolarilor.
  Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale remis, luni, agenţiei MEDIAFAX, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar.

Actul legislativ, iniţiat de deputaţi din mai multe partide, a fost adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional, în 13 mai, cu 186 voturi "pentru", niciun vot "împotrivă" şi trei abţineri.

Potrivit actului normativ, Ministerul Sănătăţii va întocmi şi actualiza o listă a alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor, în funcţie de indicaţiile specialiştilor în nutriţie. Inspectoratele şcolare vor prelua această listă şi o vor comunica unităţilor de învăţământ.

Proiectul mai prevede că alimentele nerecomandate sunt cele care au un aport suplimentar de grăsimi, zahăr, sare, îndulcitori, aditivi alimentari şi au un efect dăunător sănătăţii.

Meniurile servite în cantinele unităţilor de învăţământ vor fi avizate de specialişti în nutriţie acreditaţi de Ministerul Sănătăţii.

Cei mai mulţi deputaţi au susţinut această iniţiativă legislativă. În opinia lor, comercializarea la chioşcurile din incinta unităţilor de învăţământ a alimentelor tip fast-food duce la îmbolnăvirea copiilor de diabet, obezitate şi boli cardio-vasculare.

Deputatul PDL Sorin Paveliu a apreciat că alimentele care au mai mult de 3 grame de grăsimi la suta de grame sunt toxice. El a propus şi interzicerea reclamei în şcoli la alimente de tip fast-food şi la răcoritoare, dar şi introducerea de avertismente pe astfel de alimente, la fel ca pe pachetele de ţigări.

Deputatul aparţinând minorităţilor naţionale Varujan Pambuccian a spus că nu este vorba despre îngrădirea unor libertăţi ale comerţului, ci despre stoparea obezităţii la tineri.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Băsescu a promulgat Legea care interzice alimentele de tip fast-food în unităţile de învăţământ.
 Vizualizări articol: 787 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Băsescu a promulgat Legea care interzice alimentele de tip fast-food în unităţile de învăţământ0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei