Nivelul înalt al deficitului de cont curent, alimentat de creşterea economică accelerată şi de majorarea consumului, plasează România printre cele mai vulnerabile ţări din regiune în faţa turbulenţelor economice, potrivit Economist Intelligence Unit (EIU).
"Europa Centrală şi de Est a beneficiat de creşterea încă puternică din zona euro, deşi în cazul unor state, precum România şi Bulgaria, cerinţele de finanţare externă sunt ridicate, astfel că aceste ţări sunt vulnerabile la schimbarea sentimentului investitorilor", se arată în cea mai recentă ediţie a prognozei globale a EIU.
Potrivit analiştilor, România este una dintre ţările cele mai vulnerabile la turbulenţele financiare internaţionale.
"Cerinţele de finanţare ale României se ridică la circa 30% din PIB. Finanţarea a fost realizată prin fluxurile de investiţii străine directe, dar va deveni din ce în ce mai dificilă, pe măsură ce privatizările se termină", se spune în raportul EIU.
O altă problemă subliniată de analişti este deprecierea leului începută în vara anului trecut, întrucât cea mai mare parte a datoriei externe este denominată în euro.
Analiştii EIU au publicat date similare privind vulnerabilitatea României la turbulenţele externe în ediţia anterioară a prognozei globale.
Comisia Naţională de Prognoză anticipează pentru acest an un deficit de cont curent de 13,6% din PIB, comparativ cu 14% în 2007.