Autorităţile de sănătate publică judeţene vor monitoriza zonele de îmbăiere şi le vor clasifica în funcţie de calitatea apei, având dreptul să interzică deschiderea acestora în cazul în care rezultatele evaluării nu sunt pozitive.
Pentru fiecare zonă de îmbăiere va fi stabilit un program calendaristic de monitorizare, înainte de începerea fiecărui sezon, iar apa va fi clasificată în patru categorii, respectiv nesatisfăcătoare, satisfăcătoare, bună şi excelentă. Prima clasificare efectuată astfel se realizează la sfârşitul sezonului de îmbăiere 2015, conform unei hotărâri aprobate, miercuri, de Guvern.
Autorităţile de sănătate publică pot introduce o interdicţie sau o recomandare permanentă împotriva îmbăierii, în cazul în care Ministerul Mediului consideră că obţinerea calităţii "satisfăcătoare" ar fi imposibilă sau prea costisitoare.
În timpul situaţiilor anormale, programul calendaristic de monitorizare poate fi suspendat de către autorităţile de sănătate publică, urmând să fie reluat imediat ce este posibil, după încetarea situaţiei, se arată în actul normativ.