Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, le promite angajaţilor din sistemul sanitar salarii mai bune şi echipamente medicale moderne, spunând că aceste măsuri vor fi luate pentru a opri plecarea personalului din sistem, mai ales din spitale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Prezent la Arad pentru a urmări stadiul unor investiţii, ministrul Nicolăescu a declarat, într-o conferinţă de presă, că va încerca atragerea de personal calificat, în special în spitale, cu salarii mai bune, dar şi cu echipamente medicale competitive.
"Mulţi mi-au spus că părăsesc sistemul pentru că s-au săturat să lucreze doar cu stetoscopul. Strategia noastră pentru oprirea acestor plecări constă în modernizarea spitalelor şi creşterea salariilor", a spus Nicolăescu.
Ministrul a declarat că, în ultimii ani, salariile din sistem au crescut constant, iar în cinci până la zece ani îşi doreşte ca diferenţele dintre salariile medicilor din România şi ale celor din Germania sau Italia să fie foarte mici.
Nicolăescu a mai declarat că o altă măsură de a asigura personal medical în spitale constă în specializarea prin bugetul de stat.
"Din acest an, vom reintroduce specializarea prin bugetul de stat. Sperăm că în acest fel vom atrage cât mai mulţi tineri care vor să devină medici sau asistenţi", a spus Nicolăescu.