Administraţia Prezidenţială a anunţat, duminică după-amiază, că până la ora 17.00, pe la Palatul Cotroceni trecuseră peste 20.000 de vizitatori, în cadrul acţiunii "Ziua porţilor deschise".
Preşedintele Băsescu declarase anterior că programul de vizitare al Palatului se va prelungi până la ora 24.00, cu patru ore mai mult decât era prevăzut iniţial, datorită interesului publicului pentru această acţiune.
Vizitatorii au început să sosească la Palatul Cotroceni - reşedinţa oficială a preşedintelui - încă de dimineaţă, un vârf al prezenţei înregistrându-se în jurul prânzului.
La orele amiezii, când temperatura era ridicată, afluxul de persoane a scăzut, însă începând cu ora 17.00, odată cu scăderea temperaturii, numărul de vizitatori a început din nou să crească, în prezent formându-se din nou cozi la intrare.