Meleşcanu: Există senzaţia că problemele de securitate au trecut pe un plan secundar

Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că, după 2004, există senzaţia că problemele de securitate, de gândire a Strategiei de Apărare au trecut pe un plan secundar.
 
  Ministrul Apărării consideră însă că România are în continuare nevoie de o gândire militară proprie. El a mai vorbit despre priorităţile de achiziţii ale ministerului pe care îl conduce şi despre viziunea referitoare la dotarea militarilor români. De asemenea, Teodor Meleşcanu a încercat să facă previziuni privind cariera sa politică, după alegerile de la sfârşitul acestui an. Prezentăm integral interviul acordat MEDIAFAX de Teodor Meleşcanu:

Reporter: Domnule ministru, România este stat membru al Alianţei Nord-Atlantice. În plus, un fapt mai puţin subliniat la noi este acela că, în Tratatul de la Lisabona, există, de asemenea, o clauză de apărare. În condiţiile acestea, mai este nevoie de o gândire strategică, de o gândire militară românească? Şi nu mă refer la revistă aici...

Teodor Meleşcanu: Da, sigur că este o întrebare interesantă pentru că, în condiţiile în care eşti membru al NATO şi eşti asociat la toate deciziile, faci parte din statele care contribuie la elaborarea viziunii strategice a NATO. În condiţiile în care suntem membri ai Uniunii Europene şi, aşa cum aţi spus, pentru prima oară în Tratatul de la Lisabona e o clauză de tip articolul 5 al NATO, întrebarea firească pe care ţi-o poţi pune este în ce măsură poţi să mai ai propria ta viziune privind strategia de securitate naţională. Din punctul meu de vedere, o parte importantă într-adevăr a strategiei naţionale de apărare, în general a strategiei de securitate, este acoperită de obligaţiile pe care România şi le-a asumat în cadrul NATO şi al Uniunii Europene. Există, însă, două lucruri care rămân în continuare necesare de elaborat şi de gândit la nivel naţional.

Primul capitol se referă la întreaga viziune referitoare la modul în care România îşi va asigura apărarea şi securitatea până la intrarea în funcţiune a mecanismelor pe care le prevăd cele două organizaţii - Alianţa şi tratatele UE. Este evident că, într-un caz de criză, poţi fi confruntat cu o situaţie în care există un decalaj în timp şi, fiind vorba de structuri internaţionale, e nevoie de un anumit interval pentru a se adopta o decizie, chiar dacă este decizia NATO de sprijin potrivit prevederilor articolului 5. Ea are nevoie de o formalizare şi de o punere în practică.

Cel de-l doilea capitol mare priveşte măsurile concrete de punere în aplicare a obligaţiilor pe care ni le-am asumat la NATO şi a măsurilor pe care dorim să le întreprindem pentru a răspunde noilor sfidări şi ameninţări, de ordin asimetric: terorism, trafic de droguri, trafic de fiinţe umane, trafic de armamente. În mare măsură, sigur, decurg nişte obligaţii, pentru că acest tip de ameninţări se află şi în atenţia NATO.

Aşadar, există încă loc şi este chiar nevoie de o strategie a noastră de securitate care, evident, trebuie să fie bazată şi pe angajamentele pe care ni le-am asumat. Dar, în ceea ce priveşte caracterul specific, naţional, avem partea noastră de responsabilitate.

De exemplu, potrivit angajamentelor asumate la NATO, noi avem sarcina de a asigura poliţia aeriană pentru Alianţă în zona noastră de responsabilitate, respectiv spaţiul aerian al României şi spaţiul nostru aerian din Marea Neagră. Evident, existenţa unei asemenea obligaţii reprezintă deja un punct foarte clar de strategie pentru noi.

Rep.: Pentru că aţi vorbit de Strategia de Securitate, ce se întâmplă cu documentele prevăzute de Legea nr. 473 din 2004 privind planificarea apărării, respectiv Strategia de Apărare, Carta Albă a Apărării, care cade în sarcina Guvernului, Strategia Militară?

T.M.:Da, din păcate aici, după alegerile din 2004, probabil şi datorită unor priorităţi care s-au acumulat sau s-au creat aproape în fiecare săptămână, probabil şi datorită obiectivului care era foarte presant al aderării la Uniunea Europeană, există senzaţia că problemele de securitate, de gândire a Strategiei de Apărare au trecut pe un plan secundar şi ne confruntăm cu o dublă întârziere: o întârziere în prezentarea de către preşedinte – cu practic doi ani a propunerilor sale privind Strategia Naţională de Apărare – la care se adaugă o întârziere în abordarea în cadrul Parlamentului a acestui document, ceea ce face ca, în realitate, în practică, prevederile legii să nu fi fost respectate şi, de aici, în cascadă, şi întârzierile din punctul de vedere al Ministerului Apărării în elaborarea Cartei Albe şi a celorlate documente.

Din punctul nostru de vedere, avem un material care merge pe diferite variante, care este elaborat şi aprobat la nivelul conducerii ministerului, în principiu, însă potrivit legii noi nu putem să facem acest lucru până când Parlamentul nu adoptă Strategia Naţională, astfel încât documentul nostru să pornească de la principalele direcţii aprobate de Parlament. Dar, încă o dată, repet, la nivel tehnic noi avem elaborate şi scenariile şi principalele dispoziţii şi prevederile Cartei Albe. Sunt, le-am dezbătut, mergând, sigur, pe diverse variante, în funcţie de ce se va adopta în Parlament, ca urmare a introducerii Strategiei Naţionale de către Preşedinte.

Rep: În aceste circumstanţe cum se iau deciziile privitoare, să spunem, la achiziţionarea noilor avioane de luptă.... Adică se raportează decizia la acest tip de documente?

T.M.: Indiferent de existenţa documentelor evocate, Ministerul Apărării se ghidează oricum după Directiva de planificare a apărării, document actualizat anual, prin care se planifică structura şi capabilităţile militare, pe baza cărora se stabilesc programele majore şi se alocă resursele pentru apărare, fie că vorbim de modernizarea, înzestrarea, instruirea sau pregătirea pentru situaţii de criză a unităţilor militare, fie că discutăm despre asigurarea celor mai bune condiţii de viaţă pentru personal, fie că discutăm despre participarea la acţiuni de cooperare internaţională cu alte state.

În plus, deciziile noastre privind asigurarea cu echipament şi armamente, şi chiar deciziile noastre privind restructurarea Armatei şi modul de pregătire a militarilor, dotarea lor, toate aceste lucruri au în vedere şi obligaţiile asumate faţă de NATO şi faţă de Uniunea Europeană.

Prin urmare, zona cea mai activă şi prioritară pentru noi, cea a respectării obligaţiilor asumate, conţine indicaţii suficient de clare în legătură cu ce avem de făcut. În ceea ce priveşte însă impactul lor direct asupra programului de achiziţii, aici lucrurile sunt mai degrabă la nivelul deciziilor CSAT-ului, la nivelul deciziilor Guvernului, şi la propunerea Ministerului Apărării. Până la urmă sunt două elemente: ce nevoi avem şi care este anvelopa financiară pe care o primim, în fiecare an, din partea Guvernului.

Din punctul nostru de vedere, noi ne-am făcut nişte calcule, care sunt, să le spunem relativ maximale în legătură cu ceea ce considerăm necesar. Preocuparea pentru iniţierea unor programe majore de înzestrare ar necesita peste 13 miliarde de euro, deci, de patru ori bugetul pentru Apărare al României în acest moment: avioane multirol, parc de maşini de luptă pentru Forţele Terestre, blindate şi neblindate, nave pentru forţele navale şi aşa mai departe. Cele patru programe strategice adoptate anul trecut urmează să funcţioneze pe baza unei finanţări multi-anuale, ceea ce este un lucru foarte important, întrucât aceste achiziţii nu pot fi susţinute de o politică anuală de alocaţie bugetară, ci pe o politică întinsă pe o perioadă de cinci-opt ani.

Deci, repet, pe lângă îndeplinirea obligaţiilor faţă de NATO şi UE, drept prioritate naţională ne asumăm creşterea sistemelor de protecţie a militarilor români.

Rep: Vă referiţi în primul rând la militarii noştri din teatre?

T.M.: Nu numai! E vorba de toţi, pentru că militarii care merg în teatre trebuie să se instruiască încă de acasă şi să aibă în dotare tehnologia respectivă, pentru ca în teatre să o poată folosi eficient. Asta presupune dotarea lor cu transportoare blindate moderne şi cu maşini blindate şi neblindate. Se adugă protecţia personală: căşti, veste antiglonţ, chiar proiectul „soldatul viitorului”, care presupune sisteme informatice personale.

Vreau să spun cu foarte mare satisfacţie că anul acesta vom avea transportoare elveţiene Piranha, care sunt considerate printre cele mai performante la nivel mondial. Primul lot de zece produse a fost deja livrat armatei. Ele se află în probe şi vor fi repartizate în aproximativ o lună de zile la unităţile care vor fi dislocate în teatre în anul următor, astfel încât militarii să se poată instrui. Celelalte 21 vor fi livrate în loturi de câte 7 bucăţi, în octombrie 2008, octombrie 2009 şi octombrie 2010.

În privinţa maşinilor blindate şi neblindate, au fost achiziţionate 60 de autovehicule de teren. 20 sunt vehicule de teren blindate, tip uşor, marca URO, iar 40 sunt vehicule de teren neblindate, tip uşor, tot marca URO. Pentru acurateţe, au venit 38 de vehicule neblindate, celelalte două împreună cu cele blindate sunt deja pe drum, pe vapor, au plecat din Spania.

Chiar pe parcursul vizitei efectuate în Kosovo, pe 1 mai, am constantat că în acest teatru de operaţii este nevoie de autovehicule de teren şi vom încerca să trimitem cu prioritate aceste maşini în Kosovo pentru că misiunile de patrulare ar trebui să se efectueze cu acest tip de maşini nu pe TAB-uri, pentru a nu induce stări de panică la nivelul populaţiei, care să poată degenera în acţiuni ostile din partea acesteia având în vedere climatul tensionat din zonă. În momentul acesta, militarii români folosesc în Kosovo autoturisme ARO, care sunt, în mod evident, depăşite.

Dar nu e vorba numai de atât! Încă un exemplu este programul pe care îl avem de dotare a militarilor cu avioane fără pilot.

Rep.: Puteţi oferi date despre numărul aparatelor de acest tip care ar putea fi achiziţionate de România?

T.M.: Este vorba despre două sisteme de avioane fără pilot care urmează să doteze trupele din Afganistan şi Irak. Astfel, militarii vor avea posibilitatea să vadă foarte bine, şi în siguranţă, ce se întâmplă în jurul lor, înainte să intre în acţiune.

Rep.: Apropo de avioane. Am văzut în ultima perioadă declaraţii ale unor oameni politici care consideră că, pentru România, nu ar fi necesare 48 de avioane multirol. Pot fi invocate mai multe argumente în acest sens: Polonia este un stat cu un teritoriu mult mai mare, este stat vecin cu Federaţia Rusă, cu Belarus, cu Ucraina. În 1990 avea aproximativ 800 de avioane de luptă, în timp ce România doar jumătate. Are România nevoie de 48 de avioane multirol? T.M.: Numărul de 48 este numărul maxim considerat necesar pentru a acoperi toate eventualităţile în care Forţele Aerine vor fi obligate să exercite în paralel şi misiuni de poliţie aeriană în ţară şi participarea la misiuni în străinătate şi misiuni de sprijin al forţelor armate. Nu înseamnă însă că acest număr este bătut în cuie. În funcţie de evaluările pe care le facem, în funcţie de doctrină, în funcţie de evoluţiile ameninţărilor la adresa securităţii, dar şi în funcţie de costuri, o spun cât se poate de direct, numărul poate fi ajustat. Deocamdată, acesta este numărul ideal proiectat de noi. Vreau să mai fac o precizare: toate aceste avioane nu vor veni simultan, vor veni eşalonat pe o anumită perioadă. În plus, va fi nevoie şi de un număr important de aparate pentru pregătirea şi antrenarea piloţilor noştri. Vă spun încă o dată, nu este un număr sacru sau care nu poate fi reevaluat.

Rep.: În cazul Poloniei, alegerea avionului s-a făcut după o formulă de tipul: 45% costurile aparatelor, 40% performanţele aparatelor şi 15 % offset-ul. La noi au fost stabilite criterii de genul acesta?

T.M.: Nu, noi nu am fixat asemenea criterii. Avem însă un sistem foarte bine pus la punct. Potrivit acestui sistem, categoria de forţe care are nevoie de un tip de echipament elaborează cerinţele operaţionale şi tactice ale echipamentului pe care doreşte să îl achiziţioneze. În urma elaborării acestor condiţii, se cer informaţii de la diverşii producători care se încadrează în cerinţele noastre operaţionale. Prin urmare, ceea ce ne interesează strict la nivelul ministerului sunt condiţiile la care trebuie să facă faţă avioanele: armament, rază de acţiune, protecţie, interoperabilitate cu forţele NATO şi aşa mai departe. În această etapă, criteriile sunt tehnice şi tactice. În a doua etapă, în care se adoptă programul de achiziţii la nivelul ministerului şi se informează şi CSAT-ul, intervin şi alţi factori. Iar în a treia etapă, când se trece la negocieri directe cu firmele, argumentele care prevalează sunt cele care se referă la costuri. E vorba de preţuri, pachetul de exploatare în timp, întreţinerea şi dotarea aparatelor. Dar nu avem o cuantificare, aşa cum spuneţi dumneavoastră că a fost în Polonia, care e greutatea fiecărui aspect.

Rep.:Ce rol joacă dimensiunea politică în procesul de achiziţie?

T.M.: Evident că există şi elemente de ordin politic care, întotdeauna, se iau în calcul. De exemplu, atunci când facem achiziţii ne orientăm spre pieţele ţărilor aliate, care au şi ele în dotare tipul respectiv de tehnică, ceea ce creează pentru noi posibilităţi de exploatare mai ales în teatre, dar şi în general, fapt care ne fereşte de surprize.

Un al doilea element politic care intră, de asemenea, în calcul este asigurarea unui anumit echilibru, să spunem, în materie de achiziţii, care să nu conducă la situaţii extreme în care toate achiziţiile să fie numai dintr-o anumită ţară sau zonă. Eu personal consider că ar trebui să avem în calcul un element politic care să asigure un anumit echilibru între achiziţiile transatlantice şi între achiziţiile europene. Suntem şi ţară membră a Uniunii Europene, suntem şi ţară membră a NATO, în cadrul căreia Statele Unite joacă rolul cel mai important, aşa cum recunoaştem cu toţii.

În final însă, decizia este adoptată pe baza unor elemente de natură economică: finanţarea de care dispunem şi condiţiile pe care ni le oferă diverşi producători. Este clar că preţul, nu numai cel de achiziţie, ci şi costurile totale pentru o perioada de 20-30 de ani, perioada de exploatare a unui asemenea tip de avion, au un rol foarte important. Cât de mult ne putem permite. Vă vorbeam mai devreme de numere. Jocul este între numere şi preţ.

La toate aceste lucruri se adaugă întotdeauna o preocupare constantă pe care o avem la nivelul Guvernului, o preocupare legată de asigurarea în toate contractele militare a unei componente de offset şi, mai ales, a unei componente care să implice cât mai mult posibil şi industria naţională de apărare în toate aceste contracte.

Rep.: Aţi amintit de offset. Care este situaţia fregatelor, din acest punct de vedere? Trebuie încheiate noi contracte de modernizare. În ce constă această modernizare?

T.M.: Modernizarea fregatelor înseamnă, în primul rând, dotarea lor cu armamente şi sisteme de conducere a focului de ultimă generaţie. Aşa cum au fost cumpărate, dispuneau de o dotare minimă, care să le permită să îndeplinească sarcinile tactice pe care le aveau. În prezent, se doreşte ca navele să aibă şi o protecţie sporită împotriva atacurilor aeriene, noi ne gândim chiar la capacitate de interceptare în zbor a unor rachete. Ne gândim, de asemenea, la sisteme foarte moderne de luptă anti-submarin şi anti-navă. Avem în vedere şi modernizarea completă a sistemului de conducere a tuturor acestor arme, un sistem centralizat, astfel încât să fie folosit mijlocul cel mai bun pentru a da randament maxim. Ca să dau un exemplu: în condiţiile în care este trasă o rachetă de pe un alt vas sau de pe sol, vom avea un sistem centralizat care va decide care e cel mai bun mijloc de intervenţie: la o anumită distanţă va fi lansată o rachetă, la o distanţă apropiată, va fi folosit tunul automat. Decizia va fi centralizată şi informatizată, astfel încât să se ajungă la cea mai bună ripostă, în condiţiile concrete în care se găseşte nava.

Nu vreau să comentez în legătură cu modul în care a fost încheiat şi semnat contractul, pentru că de prea multe ori am auzit în România folosindu-se expresia moştenirea dezastruoasă pe care am primit-o. Nu aceasta e preocuparea mea. Dar trebuie să spun că, în momentul în care s-a încheiat contractul, pentru că v-aţi referit la offset, nu era încă adoptată legea privind obligaţiile de offset la încheierea unor contracte de achiziţii, care a apărut ulterior, şi aceasta a determinat anumite întârzieri. O întârziere priveşte realizarea offset-ului pentru achiziţionarea fregatelor. O alta se referă la programul de mentenanţă pe termen lung.

Rep.: Să ne aşteptăm în cursul acestui an la încheierea unor contracte noi?

În mod sigur ne putem aştepta anul acesta la declanşarea procedurilor. Aceasta vă asigur. Chiar zilele acestea lucrăm şi sper ca, în termen de aproximativ o săptămână, să prezentăm şi la nivelul Guvernului şi la nivelul CSAT propuneri foarte concrete în legătură cu trecerea directă la faza a doua de modernizare, o fază de modernizare în care vom introduce şi clauze referitoare la mentenanţa pe termen lung şi, evident, negocierile pe offset.

Dorinţa noastră este să găsim o modalitate ca această etapă să fie realizată printr-o procedură competitivă în care să obţinem cea mai bună ofertă, adică cele mai bune condiţii la cele mai bune preţuri, şi un offset generos.

Rep.: Cum rămâne cu suplimentarea trupelor din Afganistan? Se mai poartă negocieri cu aliaţii noştri referitoare la concentrarea militarilor români în regiunea Zabul, la Qalat?

T.M.: În urma summit-ului NATO de la Bucureşti, România şi-a asumat obligaţia de a suplimenta numărul de militari români trimişi în Afganistan, în cadrul ISAF, cu o companie, adică 150 de militari. De asemenea, ne-am asumat obligaţia de a ne restructura prezenţa, în sensul de a asigura singuri securitatea unei provincii, prin aducerea diverselor elemente pe care le avem în Afganistan şi punerea lor sub comandă românească şi prin mutarea accentului de pe prezenţa trupelor combatante spre creşterea numărului celor care se vor ocupa de misiunile de pregătire, instruire şi consultanţă pentru armata naţională afgană.

În viitor, am făcut deja anumite evaluări, şi avem propuneri în curs de elaborare, pentru o implicare mai mare a României, şi în Afganistan, şi în Irak, pe activităţi multiple care să nu fie strict de natură militară, ci care să se extindă pe ideea consolidării democraţiei şi mai ales pe ideea depăşirii dificultăţilor economice care, în opinia noastră, reprezintă cea mai bună cale de asigurare a stabilităţii. E vorba de echipele de reconstrucţie provincială.

Rep: Să mergem de la teatrul extern, la cel intern. Cum vă vedeţi viitorul, după alegerile parlamentare de la sfârşitul acestui an?

T.M.:Viitorul meu sau cel al partidului?

Rep. Viitorul dumneavoastră şi, eventual, cel al partidului...

T.M.: Când mi se pune o asemenea întrebare îmi aduc aminte de o glumă sau de o zicală care se referă la România şi eu, în mare măsură, să-mi fie scuzată lipsa de modestie, dar cred că mă încadrez foarte bine în această sintagmă: România este o ţară cu un trecut istoric foarte important, cu un viitor deosebit având în vedere posibilităţile noastre, singura dificultate pe care o avem este cu prezentul. Şi în ceea ce mă priveşte pe mine, cred că se aplică foarte bine acest lucru. Cred că am o istorie în administraţie şi în politică, care mă onorează şi mă bucur că este apreciată. De asemenea, privesc la viitor cu mare încredere, singura problemă e prezentul.

Deci viitorul meu şi viitorul Partidului Naţional Liberal vor depinde foarte mult de ce vor decide oamenii, electoratul, la alegerile de la sfârşitul acestui an, începutul anului viitor, când se încheie ciclul electoral. Nu e nici cea mai mică îndoială că, în cazul în care vom avea un rezultat bun, vom avea un cuvânt important de spus. În România este greu de presupus, aşa cum sunt datele pe care le avem la ora actuală, că un singur partid va putea guverna, şi vom avea şi după alegeri, ca şi în majoritatea ţărilor europene dealtfel, ca să nu spun în toate ţările membre ale Uniunii Europene, nu vorbesc de ţările din fosta Uniune Sovietică, o majoritate asigurată de un tip de alianţe, coaliţii care permit o anumită direcţie de acţiune. Dacă vom obţine o pondere care să ne dea nouă garanţia că putem, într-o coaliţie, să determinăm adoptarea unui program de guvernare care să ţină seama şi de valorile, şi de opţiunile noastre...

Rep.: Cu alte cuvinte misiunea determină coaliţia şi în politica internă?

T.M.: Da, într-un fel... Da sigur... Nu exită nici la nivelul Partidului Naţional Liberal şi nici la cel personal dorinţa de a fi la guvernare cu orice preţ, pentru că, într-o asemenea situaţie, costurile sunt evident mult mai mari decât avantajele. Şi pentru o persoană şi pentru un partid. Dacă, însă, va exista posibilitatea ca valorile, ideile, opţiunile noastre să fie incluse într-un program de guvernare, PNL şi eu ca un membru al său, ne vom implica în continuare la nivelul Executivului.

În cazul în care electoratul va decide altfel sau dacă vor exista alte coaliţii sau dacă va fi dificil să intrăm într-o echipă de guvernare în care să considerăm că valorile noastre sunt respectate şi opţiunile noastre se bucură de o acceptare suficient de largă, ne rămâne întotdeauna posibilitatea foarte bună de a promova aceste valori, idei şi opţiuni din opoziţie.

În funcţie de decizia electoratului, mă văd în două ipostaze. În prima, ca eventual viitor parlamentar care să promoveze, în continuare, valorile noastre şi în materie de securitate şi de politică externă, cele două domenii pe care le cunosc mai bine, la care se adaugă şi domeniul juridic, nu uitaţi că am fost şi ministru de Justiţie, sigur interimar 45 de zile, dar am fost şi aici. Într-alta aş putea participa într-o echipă guvernamentală, fie de pe poziţia de parlamentar care sprijină Guvernul, fie de pe o poziţie executivă. Mai mică sau mai mare.