Premierul Tăriceanu a declarat, vineri, la Sibiu, că în România industria auto şi domeniul IT sunt cele mai dezvoltate, iar la construcţiile de maşini România este cea mai importantă din sud-estul Europei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"România trebuie să se bazeze pe industria auto şi IT. Suntem cei mai importanţi constructori de maşini din SE Europei, iar acum cu sosirea Ford în România putem deveni cei mai importanţi din Europa Centrală", a declarat Călin Popescu Tăriceanu într-o conferinţă de presă, la Sibiu.
Pe acest considerent, premierul a ales să viziteze, vineri, o fabrică de componente electronice pentru maşini care îşi are sediul în Zona Industrială Vest a Sibiului.
Marquardt Schaltsysteme S.C.S este reprezntanţa din România a unui concern german care are sucursale de producţie şi distribuţie în întreaga Europă, dar şi în SUA şi Asia.
La intrarea în fabrică premierul a fost echipat cu halat de protecţie şi bonetă, pentru că munca din fabrică este foarte migăloasă şi presupune manipularea unor componente extrem de mici şi fine, iar vizitatorii sunt obligaţi să fie astfel costumaţi.
Premierul a stat aproape o oră de vorbă cu muncitorii. S-a interesat de fiecare dintre fazele de lucru şi a fost curios să afle de unde şi cum au învăţat să monteze astfel de componente electronice care necesită multă precizie şi acurateţe. La finalul vizitei, premierul s-a arătat mulţimit de ceea ce a văzut.
Marquardt Schaltsysteme S.C.S nu este singura firmă din industria auto prezentă în parcul industrial din Sibiu. Aici îşi mai desfăşoară activitatea companiile: SNR Roulments din Grupul Renault cu o fabrică de rulmenţi pentru cutii de viteză, corporaţia Continental AG cu o fabrică de producţie a componentelor electronice pentru sisteme de frânare şi un centru de cercetare şi societatea Brandl cu o fabrică de piese auto.