Un sociolog francez, Jerome Segal, de la centrul de cercetare vienez ICCR, consideră că fotbalul este o "formă modernă de sclavagism", care trăieşte din mituri, informează AFP.
"Când vezi ce se întâmplă în anumite şcoli de fotbal din Africa, se poate spune că este o formă modernă de sclavagism. Agenţii merg să vadă familiile, promit contracte în Europa, le conving să se îndatoreze pentru a plăti biletul de avion. Totul se termină la Londra, unde nu este neapărat necesar un contract de muncă pentru a ajunge. Unul din o sută stă la un club din a doua ligă, alţii sfârşesc pe străzi. Fotbalul şi reclamele cu fotbal de stradă întreţin mitul reuşitei cum ar fi cea a brazilianului Ronaldo", a spus Segal.
Segal consideră că integrarea prin sport nu funcţionează. "Integrarea nu funcţionează, ci creează segregaţia. Oamenii joacă între ei. A existat un studiu la Berlin care a arătat că această politică a dus la înfiinţarea mai multor cluburi turce sau sârbe. Pentru un Ronaldo există zeci de mii de tineri în mizerie. Când Franţa a câştigat Cupa Mondială în 1998 s-a glorificat modelul integrării. Asta nu a împiedicat criza din suburbii", susţine Segal.
Jerome Segal susţine că forurile fotbalistice nu depun destule eforturi împotriva dopajului: "Fotbalul nu este pregătit să piardă nici cel mai mic suporter. Suporterul de ciclism nu contează decât în luna iulie, când este Turul Franţei. Cel de fotbal este în fiecare săptămână. Valorează mai mult. Suporterii nu sunt pregătiţi să audă că anumiţi fotbalişti sunt dopaţi: FIFA a fost scuipată când l-a suspendat pe Diego Maradona".
În opinia sociologului francez, fotbalul este un instrument de control social şi în ţările din lumea a treia, dar şi în cele prezente la Campionatul European. "Un oraş ca Saint-Etienne, care are o rată ridicată de şomaj, cheltuie mai mult pentru refacerea stadionului decât pentru sedii sociale. Este o alegere politică, o modalitate de a calma oamenii", a menţionat Segal.
Inspirându-se din lucrarea altor doi sociologi francezi, Jean-Marie Brohm şi Marc Perelman, autori ai cărţii "Fotbalul, o ciumă emoţională", Segal susţine la Viena o serie de conferinţe despre sportul rege.