Miniştrii Agriculturii din România şi statele din regiune, care s-au întâlnit în perioada 9-11 mai în Delta Dunării, apreciază că subvenţiile directe la hectar acordate agricultorilor din noile state membre ar trebui să ajungă mai rapid la nivelul din vechile ţări comunitare.
"În ceea ce priveşte modularea (transferul de fonduri alocate pentru subvenţii către dezvoltarea rurală - n.r.), majoritatea participanţilor au fost de acord că, pentru noile state membre, aceasta nu poate fi aplicată decât după egalizarea nivelului plăţilor cu cele ale celorlalţi membri UE. În acest context, participanţii au subliniat necesitatea accelerării ritmului de egalizare a plăţilor directe", se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.
Nivelul subvenţiilor din noile state membre (aderate la UE în 2004 şi 2007) este programat să crească gradual pentru a se alinia la nivelul mediu înregistrat de celelalte ţări comunitare în 2004, respectiv de 202 euro pe hectar.
În ceea ce priveşte România, alinierea este programată pentru 2016.
Miniştrii din Cehia, Bulgaria, Slovacia, Ungaria, Polonia, România şi Slovenia (în calitate de observator) s-au întâlnit în perioada 9-11 mai în Delta Dunării, pentru a discuta despre viitorul politicii agricole a UE, care trece printr-un proces de evaluare.
Participanţii au susţinut că este nevoie de crearea unui sistem de gestionare a riscurilor cauzate de calamităţi naturale, dar şi a riscurilor comerciale.
"Luând în considerare situaţia pieţei cerealelor de anul trecut, o soluţie ar fi crearea unei rezerve comunitare de cereale", se precizează în comunicat.
Totodată, toate statele membre participante la reuniune au fost de acord că este necesară menţinerea sistemului de intervenţie, cel puţin la cereale, pe termen lung fiind nevoie de "plasa de siguranţă" oferită de acesta.
Discuţiile privind viitorul politicii agricole europene au urmărit o trecere în revistă a punctelor de vedere a invitaţilor, discuţiile oficiale pe această temă urmând a fi deschise de Franţa, odată cu preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
Un alt punct de discuţie a fost agricultura din fermele mici şi capacitatea acesteia de a aproviziona pieţele locale.
"Impactul pe care aceasta îl poate avea asupra economiei poate fi considerabil, motiv pentru care trebuie căutate forme pentru a o sprijini", se spune în comunicat.
Colaborarea dintre România şi alte state membre este importantă, în condiţiile în care politica agricolă a Uniunii trece printr-un proces de analiză (aşa-numitul "control de sănătate"), în urma căruia vor fi aduse şi modificări reglementărilor actuale. Acestea sunt decise pe baza consultărilor cu statele membre.
Comisia Europeană va prezenta un proiect legislativ cu modificările politicii agricole în luna mai.