Directorul tehnic al FC Rapid, Nicolae Manea, a declarat, luni, la finalul Adunării Generale a FRF, că nu se va ajunge la retogradarea echipei Steaua în urma scandalului banilor de la Cluj, deoarece niciodată nu s-au luat asemenea măsuri în România.
"Nu pot vorbi în numele Rapidului, nu s-a luat o hotărâre în acest sens. Am văzut că şi-au spus punctul de vedere anumite cluburi, că nu se vor prezenta, dar nu ştiu dacă se va şi întâmpla. Sunt regulamente care trebuie respectate şi în cazul Stelei, aşa cum a fost şi în cazul nostru. Sunt sigur că în campionatul următor lucrurile vor sta cu totul altfel, nu se mai poate merge la infinit cu aceste probleme. Retrogradarea Stelei? Nu cred că se va ajunge până acolo, pentru că n-am văzut vreodată în România să se ia o asemenea măsură. Aceste lucruri trebuie să ne dea de gândit, sunt campionate puternice unde s-a întâmplat lucruri grave, au fost retrogradate echipe, depunctate. Juventus a avut putere să revină. Până vom ajunge acolo, mai avem mult de tras. Răscoală a fost în 1907, ce răscoală să fie? Nu va fi nicio răscoală dacă o echipă va fi retrogradată, dar nu se va ajunge acolo", a spus Manea.
Nicolae Manea speră ca echipele româneşti să nu facă doar act de prezenţă în cupele europene. "Dacă se formează echipe puternice, putem să ne aşezăm şi noi la masă cu fotbalul mare. Sper ca fotbalul românesc să fie apreciat la valoarea lui, cu echipe pentru Liga Campionilor, altele pentru Cupa UEFA, iar reprezentarea noastră să fie onorabilă, că degeaba ajungem acolo, dăm mâna cu ei şi ne întoarcem de unde am plecat, nu e în regulă. Acest loc trei putea fi mai bun, cauzele nu le mai reamintesc, e şi vina noastră în mare parte, a unui regulament care s-a interpretat cum s-a interpretat. Pentru Rapid, locul trei nu este destul de onorant. Nu pot spune nimic de salariul lui Boloni, nu-l ştiu, apoi nu ştiu dacă domnul Boloni a venit la Rapid, iar nu putem comenta, ce va fi veţi afla la momentul potrivit", a comentat Manea.
La 7 mai, în ziua etapei a XXXIV-a, ultima a Ligii I, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a reţinut, la Cluj-Napoca, cinci persoane care aveau asupra lor 1,7 milioane de euro, bani de la Gigi Becali, care se presupune că urmau să ajungă la jucătorii Universităţii Cluj dacă aceştia ar fi obţinut cel puţin un egal în meciul cu concitadina CFR şi Steaua ar fi devenit campioană. Printre persoanele duse la DNA Cluj pentru audieri s-au aflat jucătorul Gigel Coman (Universitatea Cluj) şi vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Teia Sponte, dar şi doi bodyguarzi ai lui Gigi Becali. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat, vineri, că Gigi Becali, Teia Sponte, preşedintele Universităţii Cluj, Anton Doboş, şi o cunoştinţă a acestuia, Traian Bendorfean, sunt urmăriţi penal pentru fapte de corupţie. Incidentul a fost pus în discuţie, vineri, în cadrul şedinţei Comitetului Executiv ce a avut loc la Piatra Neamţ. Mircea Sandu a declarat atunci că începând cu data de 1 iunie, cluburile ai căror oficiali vor fi implicaţi în tentative de corupţie vor fi retrogradate. El a explicat, însă, că sub incidenţa noului regulament vor intra doar eventualele cazuri de corupţie produse după data de 1 iunie 2008, cele anterioare urmând să fie judecate pe baza regulamentului în vigoare la data comiterii faptelor.