Camera Deputaţilor a aprobat tacit propunerea legislativă de completare a Legii 47/1992, care adaugă o obligaţie la atribuţiile Curţii Constituţionale, respectiv aceea de a veghea asupra respectării procedurilor pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor, nu numai a referendumurilor.
Iniţiatorii, trei parlamentari PRM, au susţinut că la primele alegeri din România pentru PE s-au constatat numeroase fraude electorale care au fost consemnate în foarte multe contestaţii şi întâmpinări depuse la Birourile Electorale Judeţene, Biroul Electoral Municipal Bucureşti şi Biroul Electoral Central.
"La BEC s-a ajuns de multe ori să se supună la vot dacă se respectă Constituţia României. Culmea este că majoritatea membrilor BEC, în frunte cu judecătorii de la ÎCCJ, au votat împotriva respectării textelor de lege. Împotriva acestor aberaţii partidele politice nu se pot adresa Curţii Constituţionale, deoarece legea precizează, la atribuţiile Curţii Constituţionale, că veghează respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia", se arată în expunerea de motive a propunerii legislative iniţiate de senatorii Gheorghe Funar şi Valentin Dinescu şi de deputatul Ioan Aurel Rus.
Conform propunerii celor trei, la atribuţiile Curţii Constituţionale va fi adăugată obligaţia de a veghea şi asupra procedurilor legale pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale, parlamentare şi locale.
Comisia juridică a adoptat, cu unanimitate de voturi, raport de respingere, dar termenul pentru dezbatere şi vot final a expirat în data de 9 mai.
Camera Deputaţilor a fost primă Cameră sesizată, Senatul urmând a lua decizia finală.