Reprezentantul PDL Radu Berceanu cere demisia ministrului Transporturilor, liberalul Ludovic Orban, şi a secretarului de stat Antonel Tănase, pentru producerea accidentului feroviar de la Valea Călugărească, în urma căruia au fost răniţi şi doi angajaţi CFR, cazuri care ar fi fost muşamalizate.
"Conducerea Ministerului Transporturilor se joacă cu accidente în care se pierd vieţi omeneşti pe calea ferată. Principala problemă în acest caz este legată de starea infrastructurii unde s-a făcut o lucrare, deci este o vină directă atât a ministrului, cât şi a secretarului de stat", a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu.
Reprezentantul PDL a arătat că, în situaţia în care şi ministrul şi secretarul de stat sunt candidaţi în alegerile locale, Tănase este "ca şi inexistent", iar Orban "face declaraţii ca şi cum ar fi comentator politic".
"În mod normal, ar trebui ca ministrul şi secretarul de stat să răspundă şi să îşi dea demisia", a susţinut Berceanu. El a i-a propus lui Orban ca, în cazul în care nu va demsiona, să îşi desemneze, în perioada campaniei electorale, un ministru interimar al Transporturilor "cu puteri depline şi răspundere deplină".
"Ludovic Orban este probabil obişnuit cu accidentele în care mai rupe o mână la o fată pe trecerea de pietoni, iar acum mai moare altcineva. (...) Dacă la primul accident, Orban s-a înţeles cu părinţii fetei rănite, aici o să mă îndoiesc că o să se mai înţeleagă cu părinţii acestei fete de 17 ani, care a murit absolut nevinovată", a susţinut Berceanu.
El a spus că a aflat "din interiorul ministerului" că se caută o "variantă" ca vina pentru accidentul feroviar să fie atribuită unor "hoţi care au făcut ceva la macaz şi pe care nu o să îi găsim niciodată".
"Chiar acolo, în zona accidentului, s-a făcut o lucrare. Datorită faptului că infrastructura era veche şi cu probleme, s-a dispus o limitare de viteză, de la 120 de km/h la 70 km/h. Dar, după ce s-a făcut lucrarea, nu s-a ridicat restricţia de viteză, ceea ce arată că cei care au realizat lucrarea, mai ales cei care au făcut recepţia, ştiau foarte bine că lucrarea nu a fost făcută ca lumea", a arătat Berceanu.
El a completat: "În situaţia în care accidentul este în mod evident determinat de probleme de infrastructură, faptul că ministrul încearcă să patroneze deturnarea adevărului către nu ştiu ce personaje necunoscute care ar fi furat de acolo nişte piese este foarte incorect".
Fostul ministru a dezvăluit, totodată, că în accidentul feroviar au mai fost răniţi şi "doi CFR-işti", aceste două cazuri fiind, însă, muşamalizate.
"Unul dintre cei doi CFR-işti era în primul vagon şi are piciorul rupt. Amândurora li s-a spus: «Bă, voi mucles, că sunteţi de-ai noştri». Iar dacă aflu eu chestia asta, care nu mai sunt ministru de un an şi ceva, e clar că şi actualul ministru ştie, dar a lăsat-o aşa", a conchis Berceanu.
Acceleratul 1661, care circula pe ruta Bucureşti-Iaşi, a deraiat, sâmbătă după-amiază, la momentul intrării în halta Valea Călugărească, judeţul Prahova, după ce a trecut un macaz.
Locomotiva şi patru vagoane din cele şase ale trenului au sărit de pe şină. În urma accidentului o tânără de 17 ani a murit, iar alte patru persoane au fost rănite.
Ancheta în cazul accidentului feroviar de la Valea Călugărească va dura câteva luni, fiind avută în vedere săvârşirea a patru infracţiuni şi fiind luate în calcul mai multe posibile cauze ale producerii evenimentului, a anunţat, luni, procurorul de caz Aurelian Mihăilă de la Curtea de Apel Ploieşti.
(13 mai 2008, 13:41:09
ps: sa nu inteleaga cineva ca sunt simpatizant a lu "Orbi" ..din contra ...chiar il consider un "catzel"