Preţurile carburanţilor comercializaţi în România ar putea să crească pe termen mediu, din cauza unei posibile alinieri a taxelor cu cele din statele Uninuii Europene (UE), impulsionată de preţurile la ţiţei din ce în ce mai mari la nivel mondial, apreciază reprezentanţii companiei Petrom.
"Ca parte a Uniunii Europene, pe termen mediu, în România s-ar putea să se facă o aliniere a taxelor la carburanţi, iar acest fapt va duce la o majorare a preţurilor. Preţurile în creştere la nivel mondial ar putea grăbi această evoluţie", potrivit sursei citate.
Oficialii Rompetrol afirmă că preţurile sunt mari pentru că taxele sunt mari, iar menţinerea acestora ţine preţurile la un nivel ridicat.
"Menţinerea taxelor la un nivel ridicat ţine preţul carburanţilor sus, iar România nu face excepţie (...). Suntem o ţară dependentă de importurile de ţiţei, implicit de preţurile petrolului pe piaţa internaţională, pentru că producţia internă nu acoperă decât 40-45% din consumul intern. Astfel, orice creştere de 10% a preţului ţiţeiului pe piaţa internaţională determină o mărire cu 5 % a preţului la pompă în România", afirmă oficialii Rompetrol, companie preluată anul trecut de KazMunaiGaz din Kazahstan.
Parlamentul European a aprobat, în luna martie, o propunere a Comisiei Europene de creştere, până în 2015, a accizei minime pentru motorină, de 302 euro/1.000 de litri, până la nivelul celei pentru benzina fără plumb, de 359 euro/1.000 de litri. România, Letonia, Lituania, Polonia şi Bulgaria vor avea posibilitatea să facă această aliniere până în 2016.
Acciza la motorină a crescut în România la începutul anului cu 5,6%, de la 259,91 euro/1.000 de litri la 274,62 euro, urmând să ajungă la 293,2 euro în 2010. Totodată, accizele la benzină vor continua să urce, de la 327,2 euro/1.000 litri în prezent la 348 euro în 2010.
Jumătate din preţul carburanţilor din România este reprezentat de taxe. Comparativ cu unele state membre ale blocului comunitar cu potenţial turistic ridicat, precum Irlanda, Portugalia, Spania sau Grecia, taxele din România sunt mult mai mari, dar sunt mai mici decât în Germania sau Franţa, care practică accize mai ridicate şi implicit preţuri mai mari, susţin oficialii Rompetrol.
România are unul dintre cele mai scăzute preţuri pentru beniznă şi motorină, prin raportare la statele membre ale UE. Astfel, 1.000 de litri de benzină, incluzând taxele şi impozitele, costă 1.024 euro, iar pentru 1.000 de litri de motorină preţul urcă la 1.073 euro, potrivit Oil Bulletin, elaborat de UE.
Printre statele UE cu cele mai ridicate preţuri se numără Olanda (1.269 euro/1.000 litri/motorină şi 1.554 euro/1.000 litri/benzină), Danemarca (1.284 euro/1.000 litri/ motorină şi 1.412 euro/1.000 litri/benzină), Germania (1.295 euro/1.000 litri/motorină şi 1.383 euro/1.000 litri/benzină).
Carburanţii cei mai ieftini se găsesc în Bulgaria, unde 1.000 de litri de motorină costă 1.068 euro, iar 1.000 litri de benzină pot fi achiziţionaţi pentru 1.011 euro.
Dintre statele europene care nu sunt membre ale blocului comunitar Republica Moldova are cele mai reduse preţuri pentru carburanţi, iar taxele se situează, de asemenea, la un nivel scăzut.
Potrivit Petrom, cererea de combustibil a crescut în ultimii cinci ani cu circa 40%, cel mai semnificativ avans fiind înregistrat în ultimii doi ani. Rompetrol estimează că în ultimii trei ani consumul benzină şi motorină a crescut cu 14%.
În primele trei luni ale acestui an, consumul de motorină a fost mai mare decât cel de benzină, acoperind 55% din total, proporţia fiind inversă faţă de nivelul anului 2004. Cele mai populare sortimente de carburanţi sunt benzina premium fără plumb şi motorina Euro 4.
"În 2004, proporţia între benzină şi motorină era de 55% faţă de 45%. În primele trei luni din 2008, proporţia este 45% faţă de 55%", potrivit Petrom.
Preţul benzinei creşte în timpul lunilor de primăvară-vară, când avansează consumul pentru acest tip de carburant, astfel că există posibilitatea ieftinirii motorinei.
Reprezentanţii Petrom şi Rompetrol estimează că volumele de carburanţi care vor fi comercializaţi în acest an vor urca cu 5%-10% comparativ cu anul trecut, când nivelul pieţei varia între 5,5 milioane de tone şi aproape 5,8 milioane de tone.
Petrom, Rompetrol şi Lukoil, subsidiara din România a gruplui rus omonim, sunt cei mai mari distribuitori de carburanţi din România. Alte companii care activează pe această piaţă sunt MOL România, filiala grupului ungar de petrol şi gaze MOL, şi Agip, parte a grupului italian Eni. Totodată, acţionarul majoritar al Petrom, OMV, operează în nume propriu o reţea de peste 70 de benzinării.
(25 apr 2008, 23:36:13