Guvernul a transmis, marţi, Comisiei Europene textul ordonanţei de urgenţă care introduce taxa de poluare auto, în forma aprobată la începutul acestei săptămâni, inclusiv anexele care stabilesc noua formulă de calcul a taxei, au declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, surse guvernamentale.
"Imediat după şedinţa de luni a Executivului a fost transmisă Comisiei Europene o notă de informare asupra deciziei de aprobare a ordonanţei, iar în cursul zilei de marţi a fost trimis la Bruxelles şi actul normativ «in extenso»", au afirmat sursele citate.
Guvernul a aprobat, luni, ordonanţa de urgenţă prin care este introdusă taxa de poluare auto, calculată în funcţie de datele tehnice ale fiecărei maşini în parte, pe baza emisiilor de dioxid de carbon şi de noxe, aceasta urmând să înlocuiască, la 1 iulie 2008, taxa de primă înmatriculare aflată în vigoare.
După noua grilă, taxa creşte pentru maşinile noi vândute în România, în timp ce valorile scad la jumătate pentru autovehiculele Euro 1 şi Euro 2 cu motoare de până în 2.000 de centimentri cubi, taxa rămânând totuşi mai mare pentru automobilele vechi de import.
Statul va restitui diferenţa de taxă auto rezultată din suma plătită potrivit reglementărilor din Codul Fiscal şi noua taxă de poluare auto.
La finalul şedinţei de luni a Guvernului, ministrul Mediului, Attila Korodi, a declarat că a fost luată în considerare posibilitatea ca sumele colectate din taxa de poluare auto, care va alimenta Fondul de Mediu, să fie folosite şi pentru înnoirea parcului auto al transportului public, dar a arătat că Regulamentul Comisiei Europene nu permite crearea unor scheme de ajutor de stat pentru schimbarea mijloacelor de transport.
"Am cerut Guvernului şi primului-ministru să ne permită totuşi să începem discuţii cu oficialii Comisiei, pentru a vedea dacă există vreo posibilitate prin care chiar acea idee foarte bună, de a începe să ajutăm autorităţile publice locale să schimbe parcul de transport în comun, să poată fie dusă la îndeplinire", a spus Korodi.
Comisia Europeană a trecut, la finele lunii noiembrie 2007, la a doua etapă a procedurii de infringement împotriva României în cazul taxei de primă înmatriculare şi a cerut Guvernului să modifice taxa auto două luni. Comisia a cerut României să stabilească un cuantum mai mare al taxei de primă înmatriculare în cazul maşinilor mai slabe din punct de vedere al tipului de catalizator euro folosit, ca taxa să scadă mai mult în funcţie de vechime în cadrul aceleiaşi grupe euro şi ca procedura de contestare a taxei să fie extinsă şi mai clar stabilită.
Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, i-a anunţat pe membrii Guvernului, în luna ianuarie, că procedura de infringement iniţiată de Comisia Europeană va fi suspendată total atunci când noua formulă a taxei auto va fi aprobată de Parlament.
(23 apr 2008, 13:57:07