Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că formaţiunea sa va solicita înfiinţarea a trei comisii de anchetă parlamentară, pentru aflarea cauzelor reale ale creşterii preţurilor la alimente, la energie, precum şi în legătură cu modul în care sunt subvenţionaţi producătorii agricoli români.
"Am decis ca PSD să solicite Birourilor Permanente ale celor două Camere extinderea comisiilor de anchetă pe alte zone în care se înregistrează scumpiri galopante pe produse şi servicii esenţiale pentru coşul de consum. Am decis, şi Iulian Iancu (preşedintele Comisiei pentru Industrii din Cameră - n.r.) va lansa această propunere, ca şi pe zona de preţuri la energie şi factură la energie să demarăm o anchetă similară", a declarat Geoană.
Liderul PSD a arătat, totodată, că formaţiunea sa a decis să solicite, totodată, şi înfiinţarea unei comisii de anchetă legată de modul în are sunt sprijiniţi şi subvenţionaţi producătorii români.
"Este clar că scumpirea alimentelor este dată nu numai de preţurile practicate în hipermarketuri, ci şi de faptul că producătorii români nu au un sprijin consistent din partea statutului", a arătat Geoană.
El a precizat că PSD va solicita şi ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, demararea unei investigaţii pe tema scumpirii medicamentelor, urmând să solicite şi Guvernului luarea unor măsuri de atenuare a impactului social al acestor majorări.