Secretarul executiv al PDL, Elena Udrea, a declarat, vineri, la Oradea, cu prilejul lansării candidaţilor partidului, că PDL are nevoie să guverneze singur România, iar adversarii politici trebuie "să meargă să se joace, de Ziua Copilului", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Trebuie să câştigăm alegerile locale pentru ca în toamnă să câştigăm alegerile generale cu majoritate, pentru a guverna în sfârşit singuri şi bine România", a spus Elena Udrea.
Udrea a spus PDL trebuie să aibă un asemenea scor încât să nu mai aibă nevoie de alianţe "cu trădătorii", ea adăugând că "tandemul Tăriceanu şi Iliescu a dat PD afară de la guvernare".
"PDL va face un sigur parteneriat pentru a guverna România, parteneriat cu preşedintele României", a declarat Udrea.
"Pe 1 iunie, o să le putem spune adversarilor noştri: «De Ziua Copilului, mergeţi şi jucaţi-vă, până vă maturizaţi!». Pentru că până atunci PDL va guverna singur România", a încheiat secretarul executiv al PDL.
PDL îşi lansează, vineri seara, candidaţii la alegerile locale din judeţul Bihor, într-o manifestare organizată la Sala Sporturilor din Oradea, la care participă peste două mii de membri şi simpatizanţi ai partidului.