Interpreta de muzică populară Irina Loghin ocupă primul loc pe lista PRM pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti la alegerile locale din 1 iunie, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, preşedintele acestei formaţiuni politice, Corneliu Vadim Tudor.
Vadim Tudor a apreciat că Irina Loghin "va trage în sus" lista de consilieri.
"Rog a se observa că între Irina Loghin şi candidatul PSD Adrian Copilul Minune este cam aceeaşi diferenţă ca diferenţa dintre mine şi Mircea Geoană sau cea dintre un tablou de Nicolae Grigorescu şi o caricatură făcută cu grafitti pe zidul unui gang", a mai spus Vadim Tudor.
PRM a definitivat, în această săptămână, listele pentru alegerile locale.
Astfel, potrivit deciziei luate de conducerea PRM, senatorul Verginia Vedinaş va candida la Primăria Generală a Capitalei.
"Se poate spune că Municipiul Bucureşti stă, efectiv, pe o «bombă infracţională», care are mai multe «fitile»: atacurile armate, nesiguranţa vieţii în casă, la locul de muncă, pe străzi, violenţa în şcoli, prostituţia, delicvenţa juvenilă, retrocedările ilegale, jefuirea banului public, construcţiile haotice, care mutilează faţa oraşului, distrugând spaţiile verzi şi ecosistemul", a explicat liderul PRM opţiunea pentru Vedinaş, care este avocat.
În opinia sa, Vedinaş are şanse reale să intre în turul al doilea al alegerilor, "atât datorită calităţilor sale, cât şi pe fondul lipsei de combatanţi şi divizării electoratului altor partide, în special al PSD".
Potrivit deciziei conducerii acestui partid, la Primăria Sectorului 1 va candida deputatul Anca Petrescu, arhitect, autoarea proiectului Casei Poporului, la Primăria Sectorului 2 - generalul (r) Dănuţ Saulea, fost deputat, la Primăria Sectorului 3 - deputatul Cristian Buzea, membru al delegaţiei României la Adunarea Parlamentară NATO, fost prim-vicepreşedinte al PRM, la Primăria Sectorului 4 - deputatul Florina Jipa, membru al delegaţiei Parlamentului României la Uniunea Europei Occidentale.
Potrivit anunţurilor anterioare făcute de Vadim Tudor la alegerile locale vor candida şi Mihai Coandă, consilier local, fost viceprimar al Sectorului 5, om de afaceri, pentru Primăria Sectorului 5, iar pentru funcţia de primar la Primăria Sectorului 6 inginerul Ioan Bâldea, fost deputat, fost director al Uzinelor Semănătoarea.
Liderul PRM a adăugat că, alături de Irina Loghin, pe lista acestui partid pentru CGMB vor mai fi înscrişi Victor Iovici, consilier general al Capitalei, preşedintele Filialei PRM a Municipiului Bucureşti, Adrian Roşeţi, avocat, Nicuşor Stan, consilier general al Capitalei, jurist, Mihaela Ionescu, fost deputat, şi Doru Dumitru Palade, fost deputat, fost ministru al Cercetării şi Tehnologiei.
Corneliu Vadim Tudor a menţionat că sloganul electoral al PRM la alegerile locale, atât pentru Bucureşti, cât şi pentru restul ţării, este: "Aţi votat destul cu hoţii, votaţi şi cu patrioţii!".
Pe de altă parte, Vadim Tudor a spus că îi va însoţi personal pe candidaţii PRM în pieţe şi în "zonele fierbinţi" în campania electorală pe care aceştia şi-o vor face. "Deşi nu candidez la nimic, eu voi fi personajul principal al acestei campanii electorale", a avertizat preşedintele Vadim Tudor.
În timpul conferinţei de presă, la care au participat o parte dintre candidaţii partidului pentru alegerile locale din Bucureşti, printre care s-au numărat Irina Loghin, Florina Jipa, Verginia Vedinaş şi Anca Petrescu, Corneliu Vadim Tudor a făcut un apel la jurnalişti să nu le pună acestora întrebări.
"Nu-i chestionaţi pe candidaţi. Nu este cazul şi nu este momentul. Noi vom face mai multe şedinţe de lucru cu ei. L-am însărcinat pe Gheorghe Funar, care are o îndelungată experienţă în administraţia publică locală, (...) să stea mai mult de vorbă cu ei pe probleme specifice, pe care, prin forţa lucrurilor (...) nu au cum să le ştie", a afirmat el. Vadim Tudor le-a spus ziariştilor prezenţi în sală că le vor putea pune întrebări candidaţilor abia după depunerea oficială a candidaturilor şi după ce partidul le va organiza lansarea oficială.
(18 apr 2008, 16:33:43