Antrenorul echipei Poli Iaşi, Ionuţ Popa, s-a declarat miercuri nemulţumit de faptul că nu poate conta pe toţi jucătorii din lot pentru partida de sâmbătă, cu FC Vaslui, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Am mai spus. Va fi greu la Vaslui. Tot ce sper este să mai pot recupera dintre jucătorii indisponibili, pentru a trimite pe teren o formulă apropiată de cea ideală. Probabil nu voi putea niciodată să aliniez cel mai bun 11! Avem nevoie de puncte nu doar în meciurile programate pe teren propriu, ci şi din deplasare, iar această partidă cu Vasluiul ar fi un prilej excelent de a ne mai îmbunătăţi situaţia de la «adevăr». În plus, trebuie ţinut cont de faptul că avem de luat şi o revanşă după înfrângerea din toamnă, suferită în Copou", a declarat Ionuţ Popa.
Tehnicianul ieşenilor a mai spus că speră ca Onuţ să-şi revină cât mai repede: "Lui Onuţ i-a recidivat leziunea musculară fibrilară suferită în partida cu Pandurii şi a plecat în Serbia pentru a se trata cât mai repede. Sper ca pentru partida cu Dacia Mioveni, de etapa viitoare să fie apt de joc. În plus, pentru meciul cu Vasluiul, nu voi putea conta pe Adrian Ilie, care este suspendat ca urmare a cumulului de cartonaşe galbene. Nici Bersnjak nu ştiu dacă poate juca la Vaslui. Se încearcă recuperarea lui în această săpătmână. Probleme am şi în atac. Toţi cei trei atacanţi, Cristea, Bâlbă, şi Pălimaru nu au participat la antrenamentul de luni seară. Sper să nu fie probleme".