Deputatul PSD Ion Stan, membru în Comisia parlamentară de control al SRI, a declarat, miercuri, după şedinţa de bilanţ a Serviciului, că începând de luna viitoare se va aplica strategia de modernizare şi restructurare a SRI, aprobată recent de CSAT.
Stan a declarat că SRI se află "într-un proces amplu de modernizare".
"Începând cu luna următoare se aplică strategia de modernizare şi restructurare a SRI, aprobată recent de CSAT, şi Serviciul este în măsură acum să fie compatibil cu serviciile similare din NATO şi UE", a spus Ion Stan.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al SRI, Marius Bercaru, a declarat că la şedinţă au fost discutate aspecte strategice, cum ar fi adaptarea Serviciului la necesităţile noului mediu de securitate.
"Anul ăsta este foarte important pentru noi. Ne aşteaptă o muncă foarte importantă, aceea de a transforma Serviciul astfel încât să avem o instituţie adaptată noului mediu de securitate", a spus purtătorul de cuvânt al SRI.
CSAT a aprobat, în 25 martie, noua structură organizatorică şi regulamentul de funcţionare ale SRI, pentru a flexibiliza şi întări capacităţile de acţiune şi a reduce birocraţia în conformitate cu standardele profesionale ale serviciilor euro-atlantice de informaţii, informa Preşedinţia.
Conform SRI, obiectivele strategiei sunt: diminuarea, în ansamblu, a punctelor de decizie din interiorul sistemului; optimizarea fluxurilor informaţionale şi adaptarea la dinamica provocărilor actuale; dispariţia unor paliere de coordonare; reducerea cu peste 20% a numărului unităţilor centrale; responsabilizarea eşaloanelor inferioare prin coborârea nivelurilor de luare a deciziilor.
Implementarea acestui proces va conduce, conform SRI, la: întărirea componentei de securitate organizaţională într-o structură consolidată de protecţie a personalului, fizică, procedurală şi informatică; îmbunătăţirea capacităţii analitice şi evaluativ-predictive; eficientizarea prelevării datelor şi elementelor informaţionale din surse deschise; dezvoltarea unui concept modern privind managementul cunoaşterii, bazat pe o infrastructură informatică integrată, fiabilă şi eficientă.
Un rezultat concret al transformării structurale şi funcţionale este reprezentat de constituirea în cadrul SRI a Centrului Naţional CYBERINT, având misiunea asigurării capabilităţilor de prevenire, protecţie, reacţie şi management al consecinţelor în situaţia unor atacuri cibernetice, preciza SRI.
Centrul va oferi platforma de colaborare a instituţiilor din cadrul sistemului de securitate naţională cu responsabilităţi în domeniu şi interfaţa de cooperare cu structurile similare din cadrul NATO.