Casa Naţională de Pensii va reactualiza datele de identificare ale tuturor asiguraţilor şi pensionarilor din sistemul public de pensii, în acest sens urmând să încheie protocoale cu instituţiile care pot oferi astfel de informaţii, potrivit unui proiect de act normativ supus dezbaterii publice.
Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea prevederilor Legii 19/200 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, elaborat de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, a fost supus, marţi, dezbaterii publice.
Potrivit Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, drepturile şi obligaţiile asiguraţilor şi ale pensionarilor se stabilesc şi se plătesc de către Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Socale (CNPAS) şi casele teritoriale de pensii, pentru fiecare beneficiar, pe baza codului numeric personal.
De asemenea, drepturile băneşti sau alte beneficii ce derivă din calitatea de asigurat sau pensionar al sistemului, precum şi obligaţiile de plată se achită sau, după caz, se comunică la domiciliu, în timp ce unele prestaţii se efectuează către mandatar, tutore sau curator, titularii fiind în cea mai mare parte minori, ale căror date de identificare nu există în baza de date a sistemului public de pensii, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
Potrivit iniţiatorilor proiectului, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi casele teritoriale de pensii ar trebui să deţină atât codul numeric personal, cât şi datele de stare civilă ale persoanelor asigurate în sistem sau pentru care legislaţia în vigoare prevede efectuarea unor prestaţii.
În lipsa acestor date ar putea exista situaţii care să ducă la imposibilitatea efectuării plăţilor şi a întocmirii evidenţelor drepturilor şi obligaţiilor, precum şi riscul de a efectua plăţi fără temei către alte persoane decât titularii drepturilor, cu efecte negative atât asupra beneficiarilor, cât şi asupra bugetului, se arată în nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă.
"Datele de stare civilă actualizate pentru toţi cetăţenii români şi orice alte date necesare identificării asiguraţilor şi pensionarilor sistemului public de pensii, precum şi ale persoanelor pentru care CNPAS întocmeşte documentaţii de plată şi/sau efectuează plata unor prestaţii sociale vor fi furnizate acesteia, gratuit, de către Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, prin Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor. (...) Datele prevăzute la alineatul 2 vor fi furnizate gratuit, la cererea CNPAS, şi de către oricare altă autoritate, instituţie publică sau altă instituţie care deţine astfel de informaţii", se arată în proiectul de act normativ.
În acest sens, vor fi încheiate "cu maximă urgenţă" protocoale între CNPAS şi Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor, precum şi între aceasta şi oricare altă autoritate sau instituţie care deţine astfel de informaţii.
Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii 19/200 se va afla în dezbatere publică până în 25 aprilie.