Ministrul Finanţelor Varujan Vosganian a declarat, luni, că tichetele cadou vor putea fi acordate în limitele prevăzute de Legea bugetului de stat sau în limitele veniturilor proprii ale administraţiilor locale, precizând că OUG privind tichetele nu va fi abrogată, ci modificată.
"Am promis acum câteva zile şi am prezenat în faţa colegilor mei din BPC în detaliu chestiunea tichetelor-cadou. Ea fusese prezentată în Guvern şi descrierea mea a pornit de la ambiguităţile legii deja existenmte şi posibilele consecinţe ale acestor ambiguităţi, şi am prezentat o reformulare care să înlăture posibilele excese şi care să asigure predictibilitate şi echilibrul bugetar. Formularea aceasta spune că se pot acorda tichetele-cadou, în limitele sumelor prevăzute ca atare în Legea bugetului de stat, sau, după caz, în limitele veniturilor proprii disponibile ale administraţiei locale, venituri care rezultă din impozite şi taxe locale", a susţinut Varujan Vosganian.
El a subliniat că OUG nu va fi abrogată, ci se va face o completare la articolul în care se vorbeşte, la dispoziţii finale şi tranzitorii, despre această chestiune.
Ministrul de Finanţe le-a prezentat, luni, liderilor PNL evaluarea impactului pe care îl are acordarea tichetelor-cadou asupra echilibrului economic al bugetului de stat, prezentându-le acestora măsurile care vor fi luate în vederea rectificării măsurii luate săptămâna trecută.
Guvernul a stabilit recent că autorităţile şi instituţiile publice nu mai au voie să acorde angajaţilor tichete cadou. Potrivit Ordonanţei 37/2008, nu mai au voie să acorde tichete cadou angajaţilor autorităţile şi instituţiile publice a căror finanţare se asigură integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat ori bugetele fondurilor speciale, din venituri proprii şi subvenţii acordate de la aceste bugete sau integral din venituri proprii.
Tichetele cadou urmau să fie acordate de patru ori pe an la evenimente importante, precum Sărbătorile de Paşte şi de Crăciun, Ziua Copilului, aniversări şi onomastici. Valoarea unui tichet cadou este de 10 lei sau multiplu de 10, dar nu mai mult de 50 lei.