Antrenorul echipei FC Vaslui, Emil Săndoi, s-a declarat nemulţumit de evoluţia din meciul cu Farul, pierdut cu scorul de 1-2, afirmând că este "inadmisibil" faptul că formaţia sa primeşte goluri "ca la juniori" şi subliniind că pe final de sezon ar putea folosi fotbalişti care au evoluat mai puţin.
"Sunt nemulţumit de rezultat şi de joc. Am impresia că unii dintre jucători, în momentul în care ne apropiem de finalul campionatului, cred că am intrat în vacanţă. În perioada următoare o să-i coste pentru că este inadmisibil să primim nişte goluri ca la juniori. În aceste etape am avut şi ghinion. Cu Ceahlăul cred că am avut cinci situaţii de unul la unul cu portaurul pe care le-am ratat. Nu suntem într-o pasă bună dar vom încerca şi jucătorii care au evoluat mai puţin", a spus Săndoi, care nu a obţinut nicio victorie în Liga I de la preluarea conducerii tehnice a formaţiei FC Vaslui.
Tehnicianul formaţiei vasluiene a menţionat că portarul Cristian Hăisan a avut nevoie de "câteva puncte de sutură" după ce şi-a spart capul în minutul 70 al meciului cu Farul, în urma unui duel cu Emil Nanu.
Referitor la revenirea în echipă a jucătorilor Sorin Frunză, Dănuţ Sabou şi Silviu Bălace, reprimiţi în lot după ce au fost trimişi la echipa a doua a clubului, Săndoi a spus: "A fost decizia mea să revină. Sorin Frunză a făcut o partidă bună, este un jucător pe care ne vom baza în continuare".
Săndoi l-a criticat pe fundaşul central Ştefan Mardare pentru evoluţiile slabe din ultima perioadă. "Nu ştiu ce se întâmplă cu fundaşii centrali. Mardare, care a făcut partide foarte bune la naţionala de tineret, este în scădere, ca întreaga echipă, de altfel", a punctat Săndoi.
FC Vaslui a înregistrat, duminică, a patra înfrângere în ultimele cinci etape, după cele din meciurile cu Universitatea Craiova (2-1), Steaua (1-0) şi Ceahlăul Piatra Neamţ (1-0). De asemenea, formaţia moldavă a mai obţinut o remiză, 1-1 în deplasare cu Gloria Buzău.